Vladimir Putin a fost desființat după eliminarea lui Prigojin: ‘Un asasin, și-a măcelărit dușmanul ca un gangster’
Tentativa de puci din iulie, îndreptată către Moscova, aveau să-l punăe pe Evgheni Prigojin pe lista lui Vladimir Putin de trădători, iar accidentul aviatic din 23 august a.c., precum și alte dovezi indirecte, îl cataloghează pe liderul de la Kremlin ca principal suspect în acest asasinat. De altfel, Vladimir Putin a fost desființat după eliminarea lui Prigojin, iar acuzațiile vin din partea unui general de armată american în rezervă, David Petraeus, și din partea fostului premier britanic.
Puciul din iulie și declarațiile liderului de la Kremlin
După mai multe luni în care Evgheni Prigojin acuza șefii de stat major din Rusia de împiedicarea grupării sale de a beneficia de armamentul necesar, acesta lua decizia de a-și îndrepta trupele pe drumul spre Moscova.
Occidentul spera la o posibilă schimbare a paradigmei, iar Wagner înainta vertiginos către Moscova, amenințând dur cu represalii.
Vezi și: Putin, prima reacţie după moartea lui Evgheni Prigojin
Reacția de la Moscova a venit imediat, baricadând toate intrările în capitala rusă, și instaurând starea militară de urgență.
De cealaltă parte, Vladimir Putin ieșea imediat la televiziunea de stat acuzându-l pe fostul său om de încredere de trădare, și voalat spunând că nu va tolera o astfel de situație.
Retras în Belarus, după negocieri duse cu Alexander Lukașenko, Prigojin avea să dispară pentru o scurtă perioadă de pe rețelele de socializare, asta până la începutul lunii august când făcea noi declarații, aflat fiind în Africa.
Accidentul aviatic din 23 august și acuzațiile la adrea lui Putin
Dar vine ziua de 23 august când avionul privat la Grupării Wagner, un Embraer Legacy 600, se prăbușește la nord-vest de Moscova, iar așa cum avea să se confirme ulterior, Evgheni Prigojin se afla în el, alături de alți membri importanți ai grupării.
Vezi și: S-au găsit înregistrările de zbor de la avionul prăbușit
Cu puțin timp înainte de accident, președintele ridicat miza, spunând că ”oricine îi contestă regimul va trebui să meargă până la capăt”, iar cele întâmplate pe 23 august par a confirma aceste declarații.
Vladimir Putin a fost desființat după eliminarea lui Prigojin
Deși majoritatea surselor occidentale din serviciile de spionaj spuneau că Prigojin se afla în avionul prăbușit, conformările aveau să vină la 24 de ore de la prăbușirea avionului.
Este momentul în care apar voci importante, precum generalul de armată american în rezervă, David Petraeus.
Conform declarațiilor acestuia, Vladimir Putin a fost desființat după eliminarea lui Prigojin, acesta declarând că ”uciderea lui Prigojin arată că Rusia este un stat mafiot”:
„Cred că Putin a văzut că imaginea sa – cel puțin, dacă nu chiar realitatea – a fost că a fost văzut ca fiind slăbit de acest lucru. În mod evident, a fost provocat direct de cineva pe care l-a creat.
Îl provocase direct pe Putin și, deși a existat o finețe, a existat o cale de ieșire pentru el aranjată de președintele Lukașenko din Belarus.
Era destul de clar, cred, pentru majoritatea observatorilor că trebuia să evite ferestrele deschise, umbrelele în zilele însorite și, și în cele din urmă, desigur, un avion care, probabil, avea un explozibil în el.”, a declarat genrealul Petraeus.
Un alt personaj politic important, fostul premier britanic Boris Johnson, a scris în aceste zile un editorial în presa britanică, în care spune că Vladimir Putin este ”Un asasin, și-a măcelărit dușmanul ca un gangster”:
”Nu trebuie să cercetăm ADN-ul sau amprentele dentare. Este sincer vorbind ilar că purtătorul de cuvânt al președintelui Franței susține că există îndoieli rezonabile față de ce s-a întâmplat cu avionul.
(…) Nu contează ce metodă a folosit el. Întreaga lume știe foarte bine – și este intenționat ca să afle că omul din spatele morții lui Prigojin este același cu cel care a autorizat otrăvirea lui Alexander Litvinenko și Sergei Skripal.
Asasinul lui Prigojin este același cu cel din spatele asasinării politicianului de opoziție Boris Nemțov și al activistei Anna Politkovskaia. Ca și cel din spatele a numeroase alte acte infame. Este un asasisn, și-a măcelărit dușmanul exact ca un gangster.”, scrie fostul premier în editorial.
Fostul premier britanic este sigur de ordinul dat de Putin
În același editorial, conform Daily Mail, Boris Johnson merge mai departe cu acuzațiile, spunând cu certitudine că ”Putin a vrut să-și lichideze rivalul în condițiile sale.”, continuându-și afirmațiile, spunând că ”asistăm la o premieră istorică, vedem la televizor o lichidare violentă de către șeful unui stat.”
Vezi și: Cum a fost identificat trupul lui Prigojin, de fapt. Detaliul cumplit care a ieşit acum la iveală
Deși dovezile indirecte, declarațiile anterioare făcute de liderul de la Kremlin, duc către o astfel de decizie, aceleași surse occidentale nu exclud o posibilă înscenare, chiar din partea liderului Wagner, în condițiile date.