Deși aflați la câteva sute de kilometri distanță de București, soții Stegaru fac ce fac și tot în centrul atenției Capitalei revin. Prima dată cu sarcina, iar acum…cu nașii. Detalii despre cum se simte Vulpița și ce nume ar putea purta copil.
Vulpița și Viorel au mințit de două ori cu privire la o posibilă sarcină a Veronicăi de-a lungul timpului cât au făcut furori la ”Acces Direct”. Destinul a făcut, însă, ca denaturarea adevărului să devină, în final, adevăr. După ce cuplul și-a terminat misiunea la Antena 1, ajuns acasă, la scurt timp, a anunțat că Veronica este însărcinată cu al doilea copil. Cei doi sunt extrem de fericiți, iar marea veste a fost dată de Viorel, în cadrul unei ediții ”Acces Direct”.
El a declarat că își vor ține copilul în brațe în luna aprilie. Mai mult, bărbatul a devoalat că, dacă va fi băiețel, va purta numele Radu, precum reporterul show-ului de zi care i-a însoțit în toată perioada petrecută în București, Radu Rotaru, iar dacă va fi fată, va primi numele Doina, după reporterul Doina Stina.
„Noi muncim. De o lună de zile, viața e bună, dar acum mergem să facem un control să vedem cum e Veronica cu sarcina. Este însărcinată. Ea și-a dorit, este veselă, dar e și bine și rău. Undeva pe la sfârșitul lui aprilie ar trebui să nască. Noi n-am crezut și am făcut 10 teste, dar a ieșit ce a trebuit.
Dacă e băiețel o să-l cheme Radu, dacă e fetiță o să aibă două nume: Doinița și numele dumneavoastră. Și nașii tot acolo la emisiune sunt”,i-a spus Viorel Stegaru Mirelei Vaida, în direct.
Tinerii din Blăgești urmează să devină din nou părinți. Veronica a publicat o fotografie care relevă acest fapt, pe pagina sa de Instagram. „DA! Sunt însărcinată și suntem foarte Fericiți. Mulțumim tuturor pentru mesaje! ❤️❤️❤️”, a scris aceasta în descrierea imaginii.
Cuplul din Blăgești a venit la emisiunea ”Acces Direct” de la Antena 1 pentru a rezolva o situație tragică, ce s-a dovedit a fi o minciună care acoperea un moment în care Vulpița i-a fost infidelă soțului. Ulterior, cei doi au rămas pe micile ecrane pentru a-și rezolva problemele de cuplu. Astfel, au devenit invitați permanent și au reușit să lanseze piese muzicale de succes pe Youtube, în colaborare cu artiști cunoscuți din țara noastră.