Punctul de amendă a crescut de la 1 ianurie 2020 din cauza conflictului politic dintre guvernul condus de Ludovic Orban și opoziția PSD din Parlament. Drept urmare, amenzile rutiere cresc cu 50%. Iată la cât a ajuns punctul de amendă.
Proiectul de lege pe care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament în decembrie și prin care valoarea punctului de amendă era înghețată și pentru anul acesta la 145 lei a fost atacat la Curtea Constituțională de către PSD, iar președintele nu îl poate promulga până la decizia Curții. Astfel, prevedera din codul rutier care stabilește punctul de amendă la 10% din valoarea salariului minim, adică 223 de lei, a intrat în vigoare de pe 1 ianuarie.
Pe lângă amenzile rutiere care cresc cu 50% neintrarea în vigoare a proiectului de lege va afecta și majorarea indemnizațiilor demnitarilor, care se vor mări o dată cu majorarea salariului minim. Mai mult, cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar nu va fi interzis, ceea ce înseamnă că aleșii locali vor putea solicita în voie pensii speciale. Salariul minim brut lunar va crește la 2.230 lei de la 1 ianuarie, de la 2.080 lei în prezent.
În ceea ce privește punctul de amendă, prim-ministrul Ludovic Orban, declara că va lua măsuri astfel încât punctul de amendă să nu crească odată cu salariul minim pe economie. ”Practic, punctul de amendă a fost legat de salariul minim pe economie și în fiecare an, practic, nu s-a crescut punctul de amendă odată cu creșterea salariului minim. Vom aplica și noi această soluție, să nu creștem punctul de amendă”, a declarat Ludovic Orban.
În 2018 și 2019 amenzile nu au mai crescut pentru că Guvernul a venit cu legi prin care punctul de amendă a fost înghețat la nivelul anului 2017. Ei bine, chiar dacă nu ar crește salariul minim, amenzile tot vor crește, dacă nu se vine cu o nouă ordonanță de plafonare la nivelul din 2017. Practic, în 2018 și 2019 punctul de amendă a fost înghețat la 145 lei.