Potrivit cifrelor publicate vineri de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, numărul contractelor de muncă suspendate și încetate înregistrate de la introducerea stării de urgență a depășit 1,064 milioane, în creștere față de ziua precedentă când s-au consemnat 1,036 milioane.
Numărul contractelor individuale de muncă suspendate azi era de 884.349, iar numărul de contracte individuale de muncă încetate se ridica la 180.170. Astfel că, cumulat, un număr total de l de 1.064.519 de contracte de muncă nu mai sunt active de la declararea stării de urgenţă.
Dintre cele 884.349 de contracte suspendate, 274.870 de contracte erau în industria prelucrătoare, 179.041 în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul/repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 116.584 în hoteluri şi restaurante.
Iar din cele 180.170 de contracte înregistrate azi ca fiind încetate, 35.501 sunt comerţul cu ridicata şi amănuntul, 31.185 în industria prelucrătoare, iar 22.313 în domeniul construcţiilor.
Violeta Alexandru, Ministrul Muncii a făcut un apel către angajatori să nu dea oameni afară și să apeleze la șomajul tehnic, pentru a reporni economia după trecerea crizei de coronavirus.
”Avem o estimare de un milion de persoane care ar putea fi beneficiari ai ajutorului nostru, al șomajului tehnic. Dacă angajatorii sunt inima economiei, din punctul meu de vedere angajații sunt oxigenul economiei. Angajatorii deosebit de strâmtorați în perioada asta trebuie să înțeleagă că afacere lor va merge doar dacă ulterior crizei oamenii vor fi pregătiți de muncă. Nu ne dorim să ajungem în situația în care angajatorii dau oamenii afară, de aceea vom veni cu tot sprijinul nostru.”, a precizat Violeta Alexandru.
De asemenea sunt angajatori care cer fonduri pentru salariații care încă nu sunt înregistrați. Au fost depuse peste 25.000 de cereri, pentru 240.000 de salariați! Județul Cluj este lider, acolo fiind depuse cereri pentru peste 30.000 de salariați. Iar cele mai multe cereri de șomaj tehnic a fost depusă pe 1 aprilie. Cele mai multe au fost înregistrate în București, iar pe locul doi se află orașul Cluj.