Vești bune pentru Florin Piersic. Marele actor a primit această veste cu mare bucurie.
Gabriella Vlad Werner, fosta iubita a lui Florin Piersic se întoarce în țară după 35 de ani în care a trăit în Israel. Ea a fost a doua mare dragoste a actorului după Tatiana Ikel.
Gabriella se întoarce în România din cauza situației din Israel. În plus, părinții actriței sunt în vârstă, așa că vrea să își petreacă timp cu ei și să îi sprijine.
Actrița și Florin Piersic au avut o relație de 9 ani, pe vremea când ea era studentă la UNATC. Au decis să se despartă în momentul în care Florin Piersic și-a oficializat relația cu Ana Szeles, mama lui Daniel.
Gabriella l-a cunoscut după ceva timp pe Marcel, un cetățean israelian cu care s-a și căsătorit în scurt timp. Actrița a născut o fetiță, apoi a plecat în Austria, unde a trăit trei ani. Apoi, a născut o altă fetiță și s-a mutat în Israel. Relația ei cu omul de afaceri s-a încheiat, iar acum cei doi sunt doar prieteni.
Fiicele actriței s-au stabilit în Australia, iar una dintre ele a făcut-o bunică pe Gabriella Vlad Werner.
Ea și-a continuiat cariera de actriță și mai târziu a ajuns să predea teatru la Universitatea din Ashtod. Gabriella s-a obișnuit și cu bombardamentele din Israel și a povestit că fiecare cetățean știe ce are de făcut în momentul atacului.
”Noroc că m-am obișnuit, că cei peste 30 de ani petrecuți în Israel m-au călit, m-au făcut un om extraordinar de disciplinat, așa cum sunt toți israelienii, când este vorba de a asculta de indicațiile autorităților în situațiile de atac”, a spus, în exclusivitate pentru impact.ro, Gabriella Vlad Werner.
”Când suntem atacați cu rachete noi știm exact ce trebuie să facem”, a continuat actrița. ”Dacă suntem în casă, intrăm și ne baricadăm în camera-adăpost. Aici fiecare apartament are o cameră-buncăr din beton-armat care rezistă la atacul cu bombe. Sunt impenetrabile. Toate camerele de acest gen sunt pe o singură coloană a blocului.
Dacă blocul este lovit de o rachetă, cade blocul, dar coloana de buncăre rămâne intactă. De asemnea, dacă suntem prin oraș, sunt amenajate peste tot adăposturi comune. Odată ce au început să sune alarmele, în caz de atac cu rachete, populația surprinsă pe străzi, în locuri publice, se îndreaptă rapid spre cel mai apropiat astfel de adăpost”, a spus Gabriella.
Ea își dorește să revină în România definitiv pentru a fi împreună cu părinții ei, de care îi este extrem de dor. Întrebată dacă vrea să îl revadă pe Florin Piersic, actrița a răspuns:
”În niciun caz. E o poveste încheiată definitiv. A fost o poveste de dragoste, de viață, care s-a consumat la vremea ei. Ultima oară când am vorbit cu el a fost acum vreo cinci ani, când m-a sunat de ziua mea. Apoi, a amuțit. Anul trecut a sunat, i-am văzut numărul pe telefon, dar mi-am zis Ia, mai lasă-mă!. Și nu i-am răspuns. Am auzit că are sănătatea șubredă, că s-a retras la țară, de frica Covidului… Îi doresc sănătate. Eu îmi văd de viața mea!”, a conchis Gabriella Vlad Werner, potrivit Impact.ro.