12 ian. 2022 | 15:20

Vestea zilei pentru pensionarii din România. Toți trebuie să verifice cardul de pensie

Social
Vestea zilei pentru pensionarii din România. Toți trebuie să verifice cardul de pensie
„Cei care au 800 de lei pensie vor avea 1.000 de lei, acum în ianuarie” - Marius Budăi

Odată cu venirea la guvernare a noii coaliții, PSD-PNL-UDMR, ministrul Budăi anunța majorarea punctului de pensie, de la 1 ianuarie, dar și implementarea unor alte măsuri sociale pentru, cel puțin 2 milioane de pensionari. În cazul acestora, având pensii sub 1.600 de lei, statul a decis să le acorde o subvenție de 1.200 de lei. Cei peste 4 milioane de pensionari, care-și primesc de obicei banii pe card, astăzi au avut parte de o surpriză. Ministerul Muncii a virat sumele în conturile acestora.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a virat banii de pensii în conturi

În România există în acest moment peste 4 milioane de pensionari, din aceștia aproape 2 milioane au pensii extrem de mici, variind între 800 și 1.500 de lei. În cazul acestei clase sociale, Marius Budăi anunța anul trecut atât majorarea punctului de pensie, cât și decizia de a acorda o subvenție de 1.200 de lei pentru cei cu pensii sub 1.600 de lei.

Așa se face că, începând de astăzi, și până pe 15 ianuarie, cei cu pensii mici vor primi sumele majorate, plus subvențiile de 1.200 de lei. Anunțul l-a făcut ministrul Marius Budăi aseară, invitat fiind la Gâdea în emisiune.

„S-a majorat valoarea punctul de pensie începând cu luna ianuarie și deja se plătesc pensiile și pe 15 ianuarie vom încheia calendarul. Alocațiile s-au majorat și ele pe luna ianuarie, dar ele se plătesc în februarie pentru luna ianuarie. Și, bineînțeles, a 13-a indemnizație pentru persoanele cu dizabilități, dar și acel ajutor financiar pentru cei de la baza de jos din punct de vedere financiar, al plăților, al sistemului public de pensii.

Acel prag de 1.600 de lei nu a fost ales în mod întâmplător – reprezenta în luna noiembrie-decembrie, când noi negociam programul de guvernare comun al actualei coaliții politice, nivelul pensii medii în România”, a declarat Marius Budăi, la Antena 3.

„Cei care au 800 de lei pensie vor avea 1.000 de lei, acum în ianuarie”

Începând de astăzi, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a început virarea banilor celor peste 4 milioane de pensionari în conturi. Cei care în anii trecuți aveau pensii mizere, acum, odată cu majorarea punctului de pensie, vor primi sumele majorate. Majorarea, cu 200 de lei, este una benefică, spune Ministrul Budăi, în condițiile în care până acum acești pensionari încasau sume derizorii, de 800 de lei, de exemplu.

„Am făcut un pas înainte de a veni acest val – gândiți-vă că dacă nu era implementat pachetul social propus de PSD în coaliția actuala politică tragedia ar fi fost cu mult mai mare.

Cei care au 800 de lei pensie vor avea 1.000 de lei, acum în ianuarie.”, a mai declarat Marius Budăi.

Tot aseară, ministrul a dat garanții că, până pe 15 ianuarie, inclusiv, se vor plăti toate pensiile, și că nu vor exista restanțe.

Parteneri