Este vestea dimineții pentru români după ce s-a anunțat că au apărut primele cazuri de infectare simultană cu gripă și covid. Pacienții infectați cu ambele virusuri au niște simptome înfiorătoare. Specialiștii au găsit și un nume pentru această nouă boală.
Au apărut primele cazuri de gripă combinată cu coronavirus, iar persoana infectată are niște dureri insuportabile.
Pacienții diagnosticați cu Flurona, așa cum a fost denumită de specialiști dubla infecție, provin din rândul tinerilor, iar tratamentul administrat acestora sunt antiviralele.
„Ne confruntăm cu prima epidemie de gripă de la începutul pandemiei de COVID și era de așteptat să apară și cazuri de infectare simultană cu cei doi viruși”, a spus Cătălin Apostolescu, medic infecționist, potrivit libertatea.ro.
Simptomele infectării simultane cu cele două virusuri sunt crunte pentru pacienți.
Din nefericire, toți care au prezentat infecția dublă au avut nevoie de spitalizare.
„Da. Avem două boli, cu simptome asemănătoare, dar care evoluează în paralel. Pacienții acuză dureri de cap crunte, dureri de mușchi și de articulații înfiorătoare. Toți pacienții diagnosticați cu flurona au necesitat spitalizare.
Din fericire, niciun pacient nu a dezvoltat forme severe, nu am avut situații care au pus viața în pericol. Toți au fost externați. Unii s-a recuperat mai repede, alții mai lent, în funcție de materialul genetic de la purtător.
Dar pot spune că toți s-au recuperat bine, probabil și pentru că au fost copii”, a mai spus Cătălin Apostolescu, conform sursei citate mai sus.
Specialiștii au spus că cele două combinații de infecții afectează mai mult copiii pentru că aceștia încă nu au bine pus la punct sistemul imunitar.
Din păcate, populația pare să nu fi învățat nimic din cei trei ani de pandemie, conform specialiștilor, nerespectând regulile de bază pentru ca noul virus să nu fie răspândit.
În plus, aceștia susțin că pandemia de coronavirus este departe de a se fi sfârșit, covidul urmând să se transforme în nenumărate versiuni.
„Le știu (n.red. populația și regulile de pandemie), dar observ că acum parcă se ambiționează să se comporte exact invers. Și dacă le atragi atenția și le ceri să se protejeze pentru binele lor, devin nervoși, recalcitranți.
Nu văd în comportamentul oamenilor educația celor trei ani de pandemie prin care am trecut. Din păcate. Am spus de mult că nu vor ajunge literele din alfabet pentru toate versiunile de COVID care or să circule”, a mai precizat Cătălin Apostolescu, potrivit sursei citate mai sus.