Statele Unite și-au dublat investiția destinată companiei farmaceutice Moderna pentru susținerea unui potențial vaccin impotriva noului coronavirus, care luni intră în a treia și ultima fază a testării clinice. Deși cercetătorii fac progrese în dezvoltarea de vaccinuri împotriva COVID-19, multe fiind în fazele finale de testare, oficialii OMS arată că prima lor utilizare nu poate fi așteptată înainte de începutul anului 2021.
Vaccinul pentru COVID-19 al companiei Moderna ar putea fi disponibil pentru utilizare pe scară largă până la finalul anului, au anunțat luni oficiali ai companiei americane, după anunțarea începerii fazei finale a unui studiu clinic pe 30.000 de participanți, pentru demonstrarea siguranței. Acesta este și ultimul obstacol înainte de obținerea aprobării din partea autorităților de reglementare, potrivit Reuters.
„Să avem un vaccin sigur şi eficace distribuit până la sfârşitul anului 2020 este un obiectiv ambiţios, dar este obiectivul corect pentru poporul american”, a declarat directorul Institutului Naţional pentru Sănătate (NIH), Francis Collins, într-un comunicat în care a fost anunţat studiul clinic de fază a III-a al Moderna.
Conform unui interviu acordat de coordonatoarea științifică a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Soumya Swaminathan, pentru agenția DPA, analizele pentru descifrarea genomului au început în ianuarie, iar în șapte luni s-au făcut mari progrese, dar mai este de lucru până la obținerea unui vaccin.
OMS are peste 20 de vaccinuri în faza de studii clinice și riscul ca toate să eșueze este mic. Când va fi gata, distribuția sa în masă ar urma să se desfășoare la jumătatea anului 2021.