Din cauza ploilor abundente, pomicultura a avut de suferit anul acesta. Deoarece a plouat în ultimele săptămâni aproape în fiecare zi, agricultorii nu reușesc să-și stropească plantațiile împotriva dăunătorilor. Toate substanțele sunt inutile dacă sunt spălate de ploi.
Tot din cauza ploilor dese și abundente, pomicultorii nu pot intra în livezi pentru a efectua lucrările de curățenie precum tuns iarba și erbicidat. Ei spun că iarba este până la genunchi, fiind imposibil să stropească plantațiile. De la o oră la alte, se pot pierde mii de lei. Cel mai mare risc este ca plantațiile să fie năpădite de dăunători.
„Este iarba până la genunchi. Nu am putut stropi deloc. Unii dintre noi s-au încumetat să stropească, dar este loterie. Poţi pierde mii de lei de la o oră la alta”, spune un pomicultor din Voineşti.
Cei care au plantații mai mici au reușit să stropească, însă producătorii mai mari sunt în urmă. Aceștia trebuie să facă în jur de 12 stropiri pe an, însă multe au fost sărite din cauza vremii.
‘Cei care mai au şi serviciu şi pot intra în livadă doar după ora 16.00 au avut cel mai mult de suferit, pentru că a plouat aproape în fiecare după-amiază. Riscăm să avem nişte mere cu aspect nu tocmai plăcut, cu pete şi bube, pentru că este năpădit de rapăn”, spune Claudiu Popa,viceprimarul comunei Voineşti.
De cele mai mute ori, odată cu ploile abundente vine și grindina. Gheața este inimicul numărul unu al pomilor. Unii proprietari de livezi au reușit să-și protejeze culturile cu plase antigrindină, cumpărate cu fonduri europene. În fiecare an, grindina lovește de cel puțin două ori zona respectivă.
Din această cauză, mulți au luat această decizie costisitoare. Din păcate, nu toți își permit o asemenea investiție. Acoperirea unui hectar de livada costă aproximativ 15.000 de euro. Ploile au afectat și pământurile cultivate cu cartofi. Pământul este prea moale, iar agricultorii nu pot intra la racoltat.
„Plasa antigrindină este necesară. Grindina este cel mai mare risc în zona noastră, în afară de secetă, pentru că este în schimbare clima. Chiar şi când este frig tot vine grindina. Au fost ani când am fost loviţi de câte două ori de piatră. Noi am făcut un credit pentru a implementa proiectul. Anul trecut şi-a făcut treaba această folie şi a protejat merii. Piatra este periculoasă în pomicultură, mai ales dacă pică atunci când merii sunt în floare, cum s-a întâmplat acum doi ani”, declară Daniel Onea, propreitarul unei livezi de 6,3 hectare.