Veste mare pentru Novak Djokovic. Cea de-a 135-a ediția a turneului de la Wimbledon va fi una specială, dar și controversată, cu siguranță. Organizatorii competiției de la All England Club au decis să refuze participarea jucătorilor din Rusia și Belarus, în contextul războiului declanșat în Ucraina. Anunțul a fost criticat dur de organizațiile mondiale ale tenisului, ATP, WTA și ATP. Liderul mondial, Novak Djokovic a atacat și el această măsură, dar a primit și o veste uriașă din partea organizatorilor celui mai prestigios turneu de tenis din lume.
Veste mare pentru Novak Djokovic. Organizatorii turneului de la Wimbledon au luat o serie de măsuri prin care vor crea o competiție controversată. Ei au decis deja interzicerea participării jucătorilor și jucătoarelor din Rusia și Belarus, în contextul războiului din Ucraina.
Novak Djokovic, liderul mondial ATP, a criticat măsura luată de organizatori, considerând-o „o nebunie”. Sârbul a afirmat că sportivii nu au nimic de-a face cu războiul și n-ar trebui pedepsiți pentru asta.
„Voi fi întotdeauna primul care va condamna războiul. Fiind un copil al războiului, ştiu ce fel de traume emoţionale lasă un război. Noi, în Serbia, ştim ce s-a întâmplat aici, în 1999, oamenii obişnuiţi suferă întotdeauna, am avut multe războaie în Balcani.
Acestea fiind spuse, nu pot susţine decizia de la Wimbledon, cred că este o nebunie. Jucătorii, tenismenii, sportivii nu au nimic de-a face cu asta (n.r. cu războiul). Când politica interferează cu sportul, rezultatul nu este bun”, a declarat liderul ierarhiei ATP, potrivit AFP, după decizia organizatorilor turneului de la Wimbledon.
Dar Novak Djokovic a primit și o veste uriașă din partea acelorași organizatori. Aceștia vor permite participarea la turneu a jucătorilor nevaccinaţi, astfel că sârbul Novak Djokovic, liderul mondial, va putea disputa al treilea Grand Slam al anului.
Djokovic a ratat Australian Open și alte turnee importante din cauza faptului că a refuzat să se vaccineze anti-Covid. Acum, el își poate apăra titlul cucerit anul trecut, când l-a învins în finală pe italianul Matteo Berrettini. A fost al șaselea trofeu cucerit pe iarba londoneză, din cele 20 de Grand Slam deținute de campionul sârb.
„Cerințele stabilite de guvernul britanic pentru intrarea în Regatul Unit nu mai includ vaccinarea obligatorie. În timp ce acest lucru (n.r. – vaccinarea) e încurajat, în continuare, nu va mai fi o condiție pentru participarea la turneu, în acest an.
Avem în plan să revenim la normalitate. Astfel că nu intenționăm să implementăm nicio măsură anti-Covid 19 așa cum au existat anul trecut”, a declarat Sally Bolton, director executiv la All England Club, conform Sky Sports.
Novak Djokovic și ceilalți participanți la turneu nu vor mai avea tradiționala zi liberă de odihnă, „Middle Sunday”, în duminica dintre cele două săptămâni ale competiției, a anunțat și Ian Hewitt, președintele All England Club, pe site-ul oficial al turneului.
Ca urmare a acestei decizii toate partidele din optimile de finală nu vor mai fi concentrate într-o singură zi, lunea, ci vor fi împărţite duminică şi luni.
Totodată, turneul de la Wimbledon se va alătura de la această ediţie restului grupului de turnee de Gran Slam prin introducerea unui tie-break de zece puncte la 6-6 în setul decisiv, în loc de tie-breakul normal care se juca la 12-12. Cea de-a 135-a ediție a turneului se va desfășura în perioada 27 iunie – 10 iulie.