Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele a încercat din nou să pună pe picioare proiectul de reamenajare a Cascadei Tamina din Piatra Mare. Proiectul a fost gândit și anunțat în urma cu cinci ani de către primăria Săcele și de către regie.
Proiectul lansat în anul 2015 presupune refacerea vechiului traseu de scări și elementelor de siguranță. În acest fel, defileul putea fi vizitat de mai multe persoane, fără riscuri. Proiectul este blocat de ani buni la nivelul obținerii avizelor de mediu. În acest context, fostul custode al sitului Natura 2000 Piatra Mare nu și-a dat acordul pentru intervenții în zonă.
Motivul? Aici s-ar afla un culoare de traversare pentru urși. Un număr mare de turiști ar putea avea un impact negativ asupra animalelor. Primul pas spre obținerea ulterioară a avizului de mediu o reprezintă Acordul Fundației Carpați. Din păcate, în lipsa lui, proiectul rămâne blocat. Odată cu modificarea legislației, toate ariile și siturile protejate din țară au fost preluate de către ANANP.
„Am avut o discuție cu reprezentanții Agenției pe această temă. În perioada următoare vom lua la mână toată documentația și vom mai încerca o dată să implementăm acest proiect. Acum, depinde de modul în care se va poziționa ANANP față de problema culoarului de trecere a urșilor. Dacă nu vom reuși, la Cascada Tamina vor fi refăcute scările și celelalte amenajări necesare parcurgerii în siguranță a acestei porțiuni”, a declarat primarul municipiului Săcele, Virgil Popa.
Proiectul propus în anul 2015 pentru reamenajarea defileului Tamina avea ca scop construirea unor poduri suspendate cu lanțuri de oțel zincat, dar și crearea unei zone de belvedere. Acolo, turiștii se puteau oprit și admira priveliștea pentru câteva secunde.
Acum 6 ani, investiția totală era estimată la 350.000 de lei. Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele era dispusă să plătească acești bani din venituri proprii, obținute de la tiroliana din canion și de la Canionul „Șapte scări”. În cazul în care se va relua proiectul, va fi nevoie de o actualizare a costurilor pe care le implică investiția.
Cascada Tamina este situată la o altitudine de 1.100 de metri în masivul Piatra Mare. Este formată din cinci cascade mai mici, dând naștere unui peisaj ce îți taie respirația. Deocamdată, cei care vor să meargă la Cascada Tamina o fac pe riscul lor. În cea mai mare parte, drumul este distrus, iar ce ce se încumetă să exploreze, trebuie să fie experimentați în drumeții montane.