Simona Halep a primit o veste bună înaintea duelului cu Viktoria Azarenka, în turul 3 la Wimbledon. Ultima favorită de pe sfertul de tablou pe care se află, Karoline Wozniacki (locul 19 WTA), a fost eliminată, vineri, de chinezoaica Shuai Zhang (locul 50 WTA).
Caroline Wozniacki a pierdut cu scorul de 4-6, 2-6 partida jucată împotriva chinezoaicei Shuai Zhang, în turul 3 la Wimbledon. Meciul a durat o oră și 23 de minute.
Născută pe 11 iulie 1990, Caroline Wozniacki a debutat la profesioniști în anul 2005. A câștigat până acum 30 de turnee la simplu și două la dublu și a strâns 34 de milioane de dolari din tenis.
Simona Halep joacă vineri, 5 iulie, de la ora 17:30, împotriva sportivei Viktoria Azarenka, în turul 3 la Wimbledon. Vestea că Wozniacki a fost eliminată în această fază a competiției nu poate decât să o bucure pe sportiva noastră, care a scăpat astfel de ultima favorită de pe sfertul ei de tablou.
„Este diferit, pentru că este din aceeaşi ţară şi colegă, stai cu ea la Fed Cup, la antrenamente de obicei acasă, în România. Însă când am intrat pe teren mi-am spus că este o adversară normală şi să nu mă gândesc la aceste lucruri. Dacă începi să te gândeşti, după aceea ţi se pierde concentrarea. Consider că astăzi am stat destul de bine mental şi am jucat un tenis bun, amândouă am jucat bine.
Cred că joc ok, este mereu dificil pe iarbă, dar a fost un meci mai greu decât primul, astfel că este bine că l-am putut câştiga. Am avut şi momente dificile, am pierdut setul doi deşi am condus, iar apoi a trebuit să lupt până la final, pentru fiecare minge. M-am simţit încrezătoare pe teren şi puternică psihic”, a declarat Simona Halep înaintea confruntării cu Viktoria Azarenka.