03 iun. 2024 | 13:54

Veste bună despre Florin Piersic. Celebrul actor a fost externat de la Spitalul Foișor. Unde urmează să fie internat acum

Monden
Veste bună despre Florin Piersic. Celebrul actor a fost externat de la Spitalul Foișor. Unde urmează să fie internat acum
Veste bună despre Florin Piersic. Celebrul actor a fost externat de la Spitalul Foișor. Unde urmează să fie internat acum

În urmă cu mai bine de o lună de zile, Florin Piersic a fost internat de urgență la spital. Asta se întâmpla chiar la finalul unui spectacol pe care l-a susținut în Cluj. Astăzi, 3 iunie, îndrăgitul actor român a fost externat, potrivit conducerii Spitalului Foișor. Se pare că marele artist se simte din ce în ce mai bine.

Actorul Florin Piersic a fost externat din spital. Ce se întâmplă acum cu maestrul

După câteva săptămâni petrecute la spital, timp în care a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale, Florin Piersic a fost externat. Anunțul a fost făcut în această dimineață chiar de către reprezentanții Spitalului Foișor. Conform acestora, îndrăgitul actor se sime mai bine, iar probele de laborator se în cadrează în limitele normale.

Cu toate acestea, în perioada următoare, marele artist român va fi nevoit să petreacă ceva timp într-o clinică de recuperare. Evoluția pacientului este favorabilă, după cum susțin sursele menționate anterior.

„În dimineața zilei de 03.06.2024, domnul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Evoluția pacientului este favorabilă, acesta este conștient, cooperant, se mobilizează singur pe distanțe scurte, iar probele de laborator sunt în limite normale. În perioada următoare, domnul Florin Piersic urmează să se interneze într-o clinică de recuperare”, au transmis reprezentanți Spitalului Foișor.

Florin Piersic se gândește la o posibilă revenire pe scenă

După ce s-a aflat că Florin Piersic a fost internat de urgență la spital, mulți dintre fanii marelui actor român și-au făcut griji pentru starea de sănătatea a acestuia. În urmă cu aproximativ două săptămâni, artistul a transmis un mesaj în care mărturisea că se simte mai bine și că a început recuperarea.

Ba chiar mai mult de atât, Florin Piersic se arăta nerăbdător să se întoarcă pe scena Teatrului Național. Actorul preciza că este posibil ca revenirea lui pe scenă să aibă loc chiar în această toamnă. „Orice s-ar întâmpla acum, în mai, mai avem mai, iunie, septembrie, octombrie, sper ca la începutul lui octombrie, nu că cred… sper, o să pot să revin pe scenă, să vorbesc fericit”, spunea el, potrivit realitatea.net.

Motivul pentru care Florin Piersic a ajuns la spital

Florin Piersic s-a aflat într-o stare foarte gravă. În vârstă de 88 de ani, actorul s-a chinuit cu o infecție cumplită cauzată de un stafilococ auriu. Inițial, bacteria i-a infectat proteza de la genunchi, apoi stimulatorul cardiac i-a fost și el afectat. Cadrele medicale au intervenit și au reușit să îl salveze, chiar dacă pronosticul nu era deloc favorabil.

Marele actor român și-a păstrat spiritul optimist și a ascultat sfaturile specialiștilor. După ce a fost operat la genunchi la Spitalul Foișor, starea lui de sănătate este mai bună, iar astăzi a părăsit unitatea medicală. După cum am menționat și anterior, în perioada următoare, Florin Piersic se va interna într-o clinică de recuperare.

Parteneri
Ti se rupe sufletul! 😭Igor Cuciuc, rapus de durere la cateva zile de la inmormantarea fiicei sale
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Averea ascunsă a lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu a primit o veste neașteptată
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro