Surpriză pentru fanii serialului Profu. Cine este vedeta PRO TV care a divorțat, dar vrea să se căsătorească din nou. Este una dintre cele mai apreciațe actrițe din noua generație, iar fanii pur și simplu o adoră.
Este tânără, frumoasă și foarte talentată, iar rolul ei din serialul Profu’ a făcut-o să fie una dintre cele mai apreciate actrițe din România. Aida Economu știe cum să atragă privirile oamenilor din jurul său, având un magnetism aparte care le-ar face invidioase și pe cele mai atrăgătoare dintre domnițe. Într-un interviu acordat publicației VIVA, frumoasa actriță a vorbit despre un moment special din trecutul ei.
Bruneta a fost căsătorită, însă mariajul nu a funcționat iar din această pricină relația s-a terminat într-un divorț din care Aida spune că a avut multe de învățat. Mai mult de atât, vedeta din serialul Profu nu respinge complet ideea de a merge, în viitor, iar în fața altarului alături de bărbatul visurilor sale.
„Nu mă laud neapărat în târg cu asta, dar nici nu țin secret, că doar n-am omorât pe nimeni. Cu pasul ăsta a doua oară nu zic nici nu, nici da. În sensul că nu mă apasă și nici nu mi se pare vreo realizare, dar am văzut vreo două rochii care m-ar convinge.”, a declarat Aida Economu, în exclusivitate, pentru revista VIVA.
Are 35 de ani dar și acum își amintește cu plăcere de perioada liceului. Aida Economu spune că petrecut perioada liceului în stil „golănesc”, având în vedere că se afla într-o clasă numai de fete, cu un singur băiat rătăcit printre colegele sale. În plus, actrița din serialul Profu’ își amintește de vremea în care băieții, timizi, cereau prietenia unei fete atunci când nutreau sentimente gingașe pentru ea.
„Golăneală, în sensul cel mai frumos cu putință. Eram o clasă de gagici și un singur băiat. Printre olimpiade de latină, română și istorie se vorbea mult despre băieți, despre țoale, dar și despre literatură (eram clasă de filologie), despre viitor, despre plecat la facultate în alte orașe sau în alte țări, despre visuri, despre eșecuri. Iar diriga noastră era complice la toate astea și la alte câteva.
Eu am trăit în epoca „vrei să fii prietena mea?, asta cu iubitul a apărut mai târziu, spre finalul liceului. Și, ca să răspund la întrebare, primul prieten l-am avut înainte să intru la liceu și am fost îndrăgostită o perioadă lungă de el.”, a adăugat frumoasa actriță pentru sursa citată.