Aida Economu a devenit cunoscută după ce a primit un rol în serialul Profu, difuzat de postul de televiziune Pro TV. Actrița a pus pe jar bărbații după ce a postat pe contul personal de Instagram o serie de fotografii în care apare fără haine.
Are 33 de ani și a devenit foarte cunoscută după ce a primit un rol în serialul Profu. Aida Economu joacă rolul Anei Casin, o tânără profesoară de Limba și Literatura Română care a fost transferată recent la același liceu în care predă și Profu’ Mișu.
„Profa Ana Casian și este empatică și implicată. Când am citit scenariile prima dată, am rămas cu senzația că liceul ăsta la care ajunge să predea, Emil Gârleanu, e o școală și pentru ea. Ce-i drept, Mișu (Profu’) devine materia ei preferată la această școală, dar asta e altă discuție”, a declarat Aida Economu pentru Pro TV.
Actrița a realizat recent o serie de fotografii artistice în care apare fără haine. Pozele au fost postate pe contul personal de Instagram, unde Aida a primit mii de aprecieri și mesaje din partea fanilor care o urmăresc. Una dintre fotografii este însoțită de un citat din Camil Petrescu – Patul lui Procust.
„Căci femeile frumoase sunt iubite și după ce s-au dat, desfăcând picioarele ca niște bacante, și după ce au înșelat, și după ce au revenit. Și oricum, femeile care înseamnă destinul unui om, cele adevărate, care sunt foarte puține (căci restul sunt femele), își încep misterul după ce s-au răsturnat în patul bărbatului”, este citatul postat de Aida Economu.
„Draga mea, tu ești o femeie frumoasă! Mă bucură să văd femei frumoase, asumate”, i-a scris o admiratoare pe rețeaua de socializare, în timp ce o alta a comentat: „Eu zic că te risipești doar în România. Fă-ne mândri că suntem români la nivel internațional.”