Vedeta PRO TV a ajuns de urgență pe mâinile medicilor! A anunțat chiar ea ce a pățit

Vedeta PRO TV a ajuns de urgență pe mâinile medicilor! A anunțat chiar ea ce a pățit

Cum ar fi să stai acasă, liniștit și, deodată, să te trezești cu simpaticul tău animal de companie că te mușcă de mână, după care fuge și te lasă cu ochii-n soare. Cam așa a pățit și vedeta noastră, numai că, în cazul ei, era să ajungă și pe mâna doctorilor.

Vedeta PRO TV a ajuns de urgență pe mâinile medicilor

Suntem convinși că nu v-ați prins, dar vă spunem noi că este vorba de actrița Andreea Perju, din serialul ”Profu”, difuzat de PRO TV,  ajunsă la 35 de ani. De curânda avut o pățanie acasă, în care a fost implicat un exemplar superb din celebra rasă de feline British Shorthair.

Vedeta PRO TV a ajuns de urgență pe mâinile medicilor! A anunțat chiar ea ce a pățit
Vedeta PRO TV a ajuns de urgență pe mâinile medicilor! A anunțat chiar ea ce a pățit

Vedeta a fost mușcată de mâna stângă de motanul ei, iar rana a fost extrem de adâncă. Astfel, fosta gimnastă a mers de urgență la spital, unde a povestit doctorilor ce i s-a întâmplat. A primit îngrijiri medicale, i s-a făcut și vaccinul antitetanos ca să fie evitate alte complicații. După intervențiile de rigoare, mâna i-a fost pusă într-o atelă, pe care este nevoită să o păstreze o perioadă.

A anunțat chiar ea ce a pățit

Vedeta a postat pe instagram pățania cu motanul, iar comentariul ei a fost unul plin de haz iar fanii vedetei au reacționat pe măsura comentariului.

“Eu i-am zis să se aștepte la asta (n.r.: arată spre mâna pusă în atelă). Adică… e tot British, știți? British, mușcătură de pisică, mână în atelă. E bine. ar o iubește de nu mai poate”, a spus fosta sportivă într-o filmare urcată pe Instagram Stories.

De curând Andreea și soțul ei, Cristi Dociu, au celebrat șapte ani de căsătorie care simbolizează, de fapt, nunta de cupru și a  decis să anunțe acest moment intim pe rețelele de socializare, printr-un comentariu plin de romantism și dragoste.

Vedeta PRO TV a ajuns de urgență pe mâinile medicilor! A anunțat chiar ea ce a pățit
Vedeta PRO TV a ajuns de urgență pe mâinile medicilor! A anunțat chiar ea ce a pățit

“Azi am împlinit 7 ani de când ne-am unit destinele în fața Lui Dumnezeu. Cu ocazia asta, ne-am uitat pe albumele de la toate evenimentele importante petrecute și construite împreună. Nu știu ce va fi, am învățat să trăiesc în prezent și să mă bucur de ceea ce am ACUM. ??????”, a scris Andreea Perju când a postat fotografia de mai jos pe contul ei de Instagram.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI