Înainte de a forma un cuplu cu Roxana Dobre, cu care este împreună din 2014, Florin Salam a mai cochetat cu o altă vedetă Playboy. Este vorba despre o timișoreancă, alături de care manelistul și-a făcut de cap chiar sub privirile actualei partenere. Bruneta i l-a luat, însă, pe artist după ce amica i-a suflat titlul de Miss. Mai multe detalii savuroase despre încâlcita poveste, în continuare.
Florin Slam și Roxana Dobre sunt împreună din 2014, cei doi având o relație foarte bună în prezent. Aceștia au împreună trei copii, pe care-i cresc cu drag, oferindu-le tot ce au nevoie. Nimic nou până aici. Detaliul interesant abia acum vine. Ceea ce nu știu mulți despre trecutul cântărețului de manele este faptul că acesta a flirtat și cu o altă vedetă Playboy înainte de Roxana Dobre.
Cea care i-a atras atenția lui Florin Salam cu mai bine de 10 ani în urmă este timișoreancă Roxana Ungureanu, cei doi făcându-și de cap într-un club, în 2011, chiar sub privirile Roxanei Dobre, cea care urma să devină iubita manelistului puțin timp mai târziu.
La acel moment, cele două Roxane erau și pritene pe deasupra, în ciuda faptului că timișoreanca îi suflase titlul de Miss Playboy Roxanei Dobre. Se spune că actuala parteneră a artistului nu ar fi trecut nici până în prezent peste acest lucru.
Destinul se pare că avea alte planuri pentru celebrul cântăreț, aranjând lucrurile astfel încât Roxana Dobre să-i ia fața Roxanei Ungureanu în competiția pentru inima lui Florin Salam.
„Roxana Ungureanu revine în actualitate cu o nouă cucerire de senzație. Frumoasa brunetă a fost surprinsă într-un club bucureștean, în brațele manelistului Florin Salam. Roxana a venit însoțită de grupul ei de prietene din care fac parte manechinele Roxana Dobre și Izabela Pătrășcoiu.
Cum l-a văzut pe manelist, Roxi s-a aruncat în brațele lui și l-a luat de gât. Artistul nu a putut rămâne pasiv la gestul vedetei Playboy, drept pentru care, a îmbrățișat-o, cei doi continuând flirtul pe toată durata nopții“, scria click.ro în 2011.
Deși Roxana Dobre este cea care a rămas cu artistul, Roxana Ungureanu a fost un playmate mai de succes decât ea. În vreme ce actuala parteneră a lui Florin Salam a avut apariții doar pe coperta revistei Playboy din România, fosta ei prietenă a reușit să ajungă în ediția americană intitulată „The Wild World of Playboy“, fiind nominalizată printre cele mai frumoase 8 modele ale lumii care au apărut în paginile publicației cu pricina.