08 iun. 2021 | 13:26

Totul despre nunta lui Florin Salam cu Roxana Dobre. Ce locație luxoasă au ales

Monden
Totul despre nunta lui Florin Salam cu Roxana Dobre. Ce locație luxoasă au ales
Totul despre nunta lui Florin Salam cu Roxana Dobre

După o relație de mai bine de șapte ani, Florin Salam și Roxana Dobre se pregătesc de nuntă, evenimentul fiind programat spre sfârșitul anului 2021, în Dubai.

Totul despre nunta lui Florin Salam cu Roxana Dobre

Cei doi se vor căsători în Dubai, potrivit wowbiz.ro. De altfel, cei doi au mai fost acolo într-o vacanță și le-a plăcut mult, așa că au decis să facă acolo marele eveniment. Apropiații familiei au confirmat pentru sursa citată că nunta se va desfășura la finele anului, evident, dacă nu vor fi probleme legate de pandemie.

”Dacă nu era pandemia, Roxana și Florin ar fi făcut nunta de toamna trecută, atunci era programată. Roxana își dorește o locație exotică și vrea să se mărite pe plajă. Din toate variantele s-a ales Dubaiul, pentru că se ajunge cel mai ușor, e cursă directă până acolo și pot zbura ușor și copiii”, a spus un apropiat al familiei lui Florin Salam.

Florin Salam și Roxana Dobre vor să facă cununia civilă în țară, iar ceremonia religioasă poate avea loc la o biserică lângă București, ori în Dubai, la o misiune ortodoxă, la malul mării. Mireasa va purta două rochii, respectiv una în timpul ceremoniei, iar a doua, din mătase, la petrecere.

Florin Salam pleacă din România

De altfel, cei doi nu își propun o nuntă obișnuită la restaurant, cu muzică, ci vor să închirieze un yacht pe care invitații să petreacă câteva ore, urmând apoi cina la un hotel de lux. Numai câțiva apropiați și familia vor fi invitați la eveniment, după care cei doi vor organiza și un chef cu lăutari, la întoarcerea în țară.

Florin Salam are trei copii cu Roxana Dobre. Și pentru că vrea să fie aproape de familie, manelistul a luat decizia să plece din România cu familia și să se întoarcă numai atunci când este invitat la evenimente mari. El și-a cumpărat o casă în Canada încă din decembrie 2019, urmând să se mute acolo cu Roxana și cei trei copii, după nuntă.

”Ca să cumpăr o casă în Canada e mult mai ieftin ca în România de trei ori. Decizia a fost grea. Cineva m-a ajutat, mi-a arătat cum e, mi-a plăcut, doar rămâne să ne mutăm. Eu sunt un om modest, n-am nevoie de propretăți mari. Betty, Cătălin și Matyas vor fi invitații mei în noua căsuță. Nu mai e nimic nou pentru noi, dar abia acolo o să am eu grijă de ei mai mult. În România se mai ivește ceva, acolo va fi totul mult mai organizat. Mi-am cumpărat o casă undeva mai departe și stăm acolo cu toții și ne întoarcem când trebuie.”, spunea Florin Salam. De precizat este că casa lui Florin Salam se află în zona Quebec.

Parteneri
BEC I-A RESPINS CANDIDATURA Nu o sa fie pe listele de la PREZIDENTIALE
Redactia.ro
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află de partea lor
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
„Jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții”. Oana Zăvoranu, live din mijlocul protestatarilor pro-Georgescu. Ce a făcut bruneta, în centrul Bucureștiului. Totul s-a văzut pe internet!
Unica.ro
Cine va candida în locul lui Georgescu. Reuniune a șefilor AUR și POT cu candidatul pro-Rusia
EVZ.ro
Costel Biju își însoară băiatul! Cine îi va fi naș băiatului artistului / VIDEO
Spynews
Cine îl înlocuiește acum pe Călin Georgescu. A venit verdictul șoc: Va accepta!
Capital.ro
Minerva și-a pregătit înmormântarea în detaliu. Informații de ultimă oră și dorințele bizare ale astroloagei, lăsate cu limbă de moarte
Avantaje
Avertisment privind un nou război! Coreea de Nord atrage atenția Seulului și Washingtonului privind riscul unui război „accidental”
Mediaflux
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Spynews.ro
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
Realitatea.net
Horoscopul săptămânal 10 - 16 martie 2025. Ce ți-au pregătit astrele pentru săptămâna viitoare
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro