Vedeta din România care cântărește 36 de kg. A ajuns piele și os la vârsta ei

Vedeta din România care cântărește 36 de kg. A ajuns piele și os la vârsta ei
Ce vedetă din România și-a speriat fanii după ce a slăbit foarte mult

O vedetă extrem de iubită în România și-a speriat fanii după ce a slăbit enorm. Aceasta a ajuns să cântărească doar 36 de kilograme, așa că mulți s-au îngrijorat că ea ar putea să se confrunte cu probleme după ce au observat-o în cadrul unui eveniment important.

Ce vedetă din România a ajuns să cântărească 36 de kilograme

Ajunsă la vârsta de 85 de ani, Marina Voica nu și-a pierdut din energie. Aceasta și-a surprins fanii prin lansarea cărții sale, numită ‘Fantezie și umor…’, eveniment care a avut loc în Câmpina, la biserica Sfânta Parascheva. Vedeta a slăbit enorm, deși a mărturisit că are grijă să mănânce cât mai bine.

Totuși, Marina Voica a trecut de curând printr-o operație dificilă, așa că a explicat că nu poate să acumuleze kilograme în plus orice ar face. Aceasta încearcă să nu sară niciodată peste micul dejun, chiar dacă recunoaște că multe persoane uită de cea mai importantă masă din zi.

„În România nu e ca în Rusia. Aici oamenii sar peste micul dejun, beau doar cafea și fumează și gata! Așa făcea și soțul meu, cafea și țigară… și s-a dus! Eu nu sar niciodată peste micul dejun.

Orice ar fi, mănânc puțin dimineață: un ou, gem, unt, pâine toast. Pun în prăjitorul de pâine întotdeauna câte două felii.

Sunt la 5 luni după operație, nu uitați! Nu țin regim. Stomăcelul meu nu primește mai mult, eu vreau să mă îngraș, am slăbit și poate cer prea mult de la organismul meu să revină la normal. Sunt doar 4-5 luni de la operație.

Am 36 kg și când mă urc pe cântar, de obicei, o zecime din kilogram, nu mai iau în greutate. Mă cântăresc, nu prea crește, fiindcă ceva trebuie făcut mai mult decât doar alimentar.”, a zis ea pentru Ciao.

Marina Voica a slăbit enorm

Marina Voica a recunoscut că preferă să nu mănânce pâine pentru că simte că mâncarea nu o să mai aibă același gust dacă adaugă produsul respectiv. Ba chiar, vedeta a mărturisit că mama ei era nemulțumită pentru că refuza pâinea.

„Nu mănânc pâine în afară de două felii. Nu pot, nu mănânc mâncare cu pâine, stric gustul mâncării dacă mai mănânc mâncare cu pâine. Mama mea era disperată că nu mâncam pâine.

Dacă e pâinea bună și proaspătă pot mânca o franzelă întreagă! Mama mea nu m-a trimis niciodată după pâine…”, a adăugat ea.

„În bucătărie sunt antitalent”

Marina Voica încearcă să aibă parte de un meniu cât mai variat, însă a punctat că nu a fost înzestrată cu talent atunci când vine vorba despre a pregăti diverse bucate delicioase.

„Acasă fac aproape totul singură! Tocmai ce mi-am schimbat becul de la baie! Eu fac foarte multe chestii singură, în casă, dar nu în bucătărie! Nu știu, în bucătărie sunt antitalent! Nu știu să fac griș cu lapte deși sunt moartă după grișul cu lapte!

Eu îmi fac singură picturile de acasă, ador să pictez! Cartea mea pe care am lansat-o este o capodoperă, trebuie să o citiți! Altceva nu știu să fac decât să cânt!”, a mai spus Marina Voica pentru publicația menționată mai sus.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI