Vedeta care a făcut istorie la Pro TV, condamnată la 2 ani de închisoare. A recunoscut șantajul

de: Dumitrache Diana
22 10. 2020

Veste tristă pentru fanii uneia dintre vedetele care au făcut istorie la Pro TV. Actorul îndrăgit de o ţară întreagă a recunoscut şantajul şi a fost condamnat la doi ani de închisoare.

Axinte”, condamnat la doi ani de închisoare după ce a recunoscut şantajul

În 2012, Dan Diaconescu, patronul OTV, l-ar fi trimis pe Florin Petrescu să discute cu fostul director al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, despre bani și i-ar fi cerut să sponsorizeze televiziunea pentru a nu da în vileag nişte informaţii compromiţătoare. Fostul post TV, care a făcut mare vâlvă în România, difuza o emisiune în care se vorbea despre nişte ilegalități financiare din cadrul instituţiei medicale.

„Se fac cercetări că am vrut să ajut pe cineva. A zis: Eşti prieten cu Dan Diaconescu, zi-i să nu mai spună de spitalul nostru. Şi m-am dus la Dan şi i-am zis să nu mai facă şi el atâtea probleme. Diaconescu mi-a zis aşa: Domne, dacă vrea să ne ajute, să sponsorizeze OTV-ul. Şi eu i-am pus în legătură”, a spus actorul la sediul DNĂ, în urmă cu două luni.

La opt ani de la şantaj, actorul cunoscut românilor ca Axinte din “Vacanţa Mare” şi-a recunoscut greşeala în fața procurorilor. Acesta a fost astfel condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, însă pedeapsa poate fi contestată. Se pare că actorul ar fi spus judecătorilor că regretă enorm gestul său.

„Condamnă inculpatul Petrescu Ion la pedeapsă principală de 2 ani închisoare. În baza art. 91 alin. 1 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, inculpatul Petrescu Ion va presta o muncă neremunerata în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, fie la Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6, fie la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 6, Serviciul de Probaţiune Bucureşti urmând să desemneze instituţia unde condamnatul va presta munca neremunerata în folosul comunităţii,” se arată în decizie.

Vedeta care a făcut istorie la Pro TV, condamnată la 2 ani de închisoare. A recunoscut șantajul

Ce reguli trebuie să respecte acum Florin Petrescu

În cazul în care Florin Petrescu nu respectă, pe parcursul termenului de supraveghere, regulile impuse, acesta va fi obligat să îşi execute pedeapsa cu închisoarea.

Iată ce trebuie să facă umoristul în vârstă de 47 de ani pentru a nu ajunge după gratii:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mjloacelor sale de existenţă.