Vasile Muraru a trecut prin momente grele după ce și-a făcut a doua doză de vaccin împotriva virusului chinez. Ce a pățit marele artist după ce și-a terminat schema indicată de specialiști?
Vasile Muraru este unul din cei mai îndrăgiți actori de revistă din ultimii 45 de ani. Acesta a împlinit de curând vârsta de 65 de ani și este cunoscut pentru grupul format alături de Nae Lăzărescu ce a încântat publicul ani și ani.
Actualul director general al Teatrului de Revistă ‘Constantin Tănase’ din București nu a avut parte de momente extraordinare de sărbătoare de ziua sa de naștere. Din păcate, chiar în acea perioadă a îndurat efectele celei de a doua doze de vaccinare contra COVID-19 indicată de medici.
Actorul a mărturisit că a zăcut la pat preț de 2-3 zile, moment în care s-a confruntat cu febră mare, amețeli, dureri musculare și frisoane.
„Nu m-am așteptat la chestia asta, că dacă știam poate mai așteptam. Dar cert e că vreo două sau trei zile am zăcut. Temperatură, frisoane, amețeli, dureri musculare, ce mai, tot tacâmul. În loc să petrec, am zăcut! Dar ce să faci, atunci când e neapărată nevoie să faci un lucru? Treci și prin foc, și prin apă!, a declarat Muraru pentru impact.ro.
Artistul susține că nu este loc de sărbătoare nici în viitorul apropiat pentru că toți marii actori se pregătesc să marcheze patru ani de la decesul Stelei Popescu, zi neagră pentru toată lumea. El i-a îndemnat pe bucureștenii care doresc să vină să vadă cabina regretatei actrițe.
Cel din urmă se teme, însă, de posibile lucruri care ar putea apărea în prim-plan din cauza contextului pandemic ce pot strica această vizită spectaculoasă a fanilor în locul unde se pregătea starul pentru scenă.
„Acum nu prea e timp de distracție. Săptămâna viitoare avem marcarea unui moment special, patru ani de la plecarea dintre noi a Stelei Popescu și trebuie să fim pregătiți. Bucureștenii care doresc să vină să vadă cabina fostei noastre mari actrițe, sunt așteptați.
Noi am pus-o la punct, inclusiv cu lucruri din garderoba sa impresionantă, la câte roluri a interpretat pe scena acestui teatru. Doar timpurile astea să ne ajute, căci cu pandemia asta nu mai știi ce e permis și ce nu este!”, adaugă Muraru.