04 ian. 2019 | 12:22

Tichete de masă în 2019: ce valoarea vor avea în prima parte a anului

Știri generale
Tichete de masă în 2019: ce valoarea vor avea în prima parte a anului

Valoarea tichetelor de masă va rămâne neschimbată în prima parte a anului 2019, față de cuantumul utilizat în a doua parte a anului trecut. Minsterul Muncii și Justiției Sociale a stabilit acestă valoare în cursul lunii decembrie 2018.

Mai exact, valoarea unui tichet de masă se va păstra la nivelul folosit și în primul semestru al anului trecut, potrivit unui act normativ oficializat în luna decembrie 2018. Astfel, în prima parte a anului 2019, cuantumul unui tichet de masă este stabilit la 15,18 lei.

Tichetele de masă au mai fost majorate  în luna mai a anului trecut, însă nu se poate spune că a fost vorba de o majorare, ci mai degrabă despre o majorare substanțială, pentru că valoarea acestora a crescut cu doar câțiva bani. Înainte să fie majorate în luna mai 2018, tichetele de masă valorau 15,09, iar după mărire, acestea valorează 15,18 lei.

Tichetele de masă sunt beneficii extra-salarialeacordate de către angajatori salariaților „din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual”, potrivit legii nr. 142/1998, care privește acordarea tichetelor de masă.

Acestea sunt bilete de valoare acordate angajaţilor, lunar, ca alocaţie individuală de hrană, utilizate numai pentru achitarea mesei sau pentru achiziţionarea de produse alimentare, iar costurile cu acestea sunt acoperite integral de către angajator.

Tichetele de masă pe suport hârtie pot fi utilizate în unităţi de alimentaţie publică, magazine alimentare, cantine-restaurant, bufete sau orice alte tipuri de unităţi care comercializează produse alimentare, cu care unităţile emitente au contractat prestarea serviciilor respective. Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 15,18 lei. Legea prevede actualizarea trimestrială a valorii nominale pentru tichetele de masă cu rata inflației, potrivit Avocatnet.

Biletele de valoare pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate şi numai pentru achiziţionarea bunurilor şi serviciilor pentru care au fost emise.De asemenea, se interzice operatorilor economici şi unităţilor care acceptă bilete de valoare acordarea unui rest de bani la acestea.

Parteneri
Doliu în medicina românească. A murit unul dintre cei mai importanți medici. A fost un profesionit desăvârșit
Redactia.ro
Leguma care are mai mult potasiu decât peștele. Are un gust delicios și este perfectă împotriva stresului
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
„Nu a fost o greșeală... A fost făcut intenționat”. Teo Trandafir a vorbit despre pozele de la care a pornit scandalul infidelității lui Cezar Ionașcu. Ce a spus vedeta TV în legătură cu zvonurile că Ionașcu ar fi înșelat-o pe mama celor 6 copii ai săi cu o cunoscută jurnalistă. S-a aflat și despre cine este vorba!
Unica.ro
Vreme de necrezut în România. Vești de ultimă oră de la ANM
EVZ.ro
Una zice, alta face! Dana Roba încă se întâlnește cu Beni, fostul iubit! Informații exclusive despre cum "o joacă", în realitate, make-up artista
Spynews
Doliu în televiziune. Marele actor s-a stins din viață. Odihnește-te în pace! Ne vei lipsi!
Capital.ro
Vlăduța Lupău, în cel mai mic costum de baie, pe plajele din Dubai. Sutienul i-a jucat feste, iar pozele au devenit virale. Artista NU a plătit degeaba mii de euro pentru implanturi
Avantaje
Putin și Trump SE CONTRAZIC. Rusia a trimis deja un avertisment în SUA!
Mediaflux
Ministerul Educației lansează „butonul roșu” în instituțiile de învățământ. Pentru cine va fi măsura de siguranță
Spynews.ro
Ce să faci când îţi rămâne un os de peşte în gât. Soluții care te pot scoate din încurcătură
Realitatea.net
Mircea Lucescu, gânduri înainte de meciul cu Bosnia. Ce mesaj are selecționerul pentru români
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro