Vădula lui Leo Iorga a trecut prin clipe grele. Aceasta a intrat în raza turiștilor din Eforie Nord și a fost jefuită. Ce pagubă i-au făcut aceștia și cum se simte femeia acum? Detalii despre viața ei.
Paula Iorga se află în șomaj și are mari datorii la bancă, iar în tot sezonul estival s-a străduit să pună ban pe ban din închirierea vilei ”Iorga S House”, din Eforie Nord. Din păcate, unii oameni care au fost găzduiți acolo au luat tacâmuri și prosoape cu ei la plecare.
Fiul regretatului cântăreț a povestit în detaliu despre paguba lăsată de turiști și cât de mult înseamnă fiecare obiect lipsă pentru ei în situația în care se află. Edy a mai mărturisit că cei care au părăsit incinta cu tot cu ‘amintirile’ în cauză nu erau deloc săraci, parcând în fața vilei mașini foarte scumpe.
Moștenitorul cel mare al lui Leo Iorga este șocat de ceea ce s-a întâmplat în vila de la malul mării care este singura sursă de venit a mamei sale. Băiatul a spus că turiștii fură cam tot, inclusiv unii dintre ei au luat niște obiecte de decor aduse de el din Egipt sau telecomanda de la boxe.
”Turiștii ne-au furat furculițele și prosoapele, fură cam tot, mi-au luat și papirusurile cumpărate din Egipt, dar și telecomanda de la boxele performante”, a menționat tânărul extrem de dezamăgit de atitudinea unor turiști.
Pentru că se teme că și acest lucru se va fura, Edy a dat jos de pe perete ‘Discul de Aur’ obținut de tatăl lui cu trupa Compact. Pentru familie are o valoare sentimentală, dar un hoț ar putea să-l confunde cu ceva într-adevăr valoros financiar.
”I-am zis mamei să nu mai lase la vedere ”Discul de Aur”, câștigat de tatăl meu cu trupa Compact. Nu de alta, dar mi-e teamă. Pentru noi are o mare valoare sentimentală, dar pentru un hoț prost ar putea avea valoarea financiară, fiind convins că e chiar din aur, deși e dintr-un material ieftin”, a mai adăugat fiul regretatului cântăreț.
Paula Iorga a anunțat recent că va transforma locuința din Eforie Nord în casă memorială, dar nu știe exact când pentru că are foarte multe idei. În tot acest timp există totuși multe poze cu artistul peste tot prin casă.
”Nu știu dacă vom face o casă memorială Leo Iorga, sunt foarte multe idei, încă nu am stabilit ceva anume. Oricum, pe pereți sunt deja poze cu tata, în toată casa sunt. Uite, pe astea nu le fură turiștii, le-o fi teamă sau mai au ceva respect”
Edy Iorga (Sursa: impact.ro)