03 iun. 2019 | 13:58

Untold 2019. Robbie Williams va concerta la cea de-a cincea ediție a festivalului

Știri generale
Untold 2019. Robbie Williams va concerta la cea de-a cincea ediție a festivalului
Robbie Williams va concerta în cadrul festivalului Untold 2019

Untold 2019. Ediția din acest an se anunță incendiară, cu și mai multe surpriză decât în anii precedenți. Aproape surpriză pentru că deja a fost anunțată prezența lui Robbie Williams la cel mai mare festival de muzică electronică din lume.

Untold 2019: Robbie Williams, „piesa de rezistență” de la festival, din acest an

Untold se reunește și-n acest an la Cluj-Napoca, oraș devenit, practic, capitala muzicii din Transilvania. Festivalul va avea loc în perioada 1 – 4 august și se pare că urca pe scenă și Robbie Williams. Anunțul oficial a fost făcut chiar pe site-ul festivalului și i-a fost realizat chiar și un teaser cu secvențe din concertele sale.

Va fi al doilea concert pe care celebrul cântăreț îl va susține în România, după cel din 2015, de la București. În prezent, Robbie Williams se află în turneu în Statele Unite ale Americii, iar din luna iulie va concerta în cadrul festivalului British Summer Time.

Iar la începutul lui august, este așteptat la Untold, la Cluj-Napoca. Se anunță o vară plină pentru solistul britanic, iar în România are o mulțime impresionantă de fani. De data această, însă, organizatorii n-au mai reușit să-l cheme pentru un concert dedicat, ci l-au inclus pe lista artiștilor de la Untold.

Pe marea scenă a celui mai mare festival de muzică electronică din lume vor mai urca și DJ-ii Martin Garrix, David Guetta şi Dimitri Vegas, trupa Bastille, James Arthur, Oscar and the Wolf şi Timmy Trumpet. Armin Van Buuren va susţine un show exclusiv la nivel mondial, pregătit special pentru acest eveniment.

Cine este Robbie Williams

Untold 2019. Robbie Williams va concerta la cea de-a cincea ediție a festivalului

Robbie Williams a făcut parte din grupul Take That, perioadă când a devenit cunoscut și când începea să capete experiență în muzică. Atunci când s-a simțit stăpân pe sine și a vrut să câștige mai mult, şi-a început o carieră solo în 1996, cu un cover după piesa „Freedom” a lui George Michael.

Din 1997, a lansat 12 albume de studio, cel mai recent datând din 2017, „Under The Radar Volume 2”. Albumele lui Robbie Williams au fost vândute în peste 70 de milioane de copii. Starul britanic este căsătorit cu actriţa americană Ayda Field, cu care are trei copii.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Trădarea care a șocat România. Dramatica noapte care schimbat definitiv cursul istoriei
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro