Ungurii sunt puși la zid de către europeni, după ultimele măsuri luate aparent pentru stoparea crizei sanitare! Înalții oficiali europeni se tem că sub paravanul crizei sanitare unii conducători încearcă să-și regleze unele dispute cu opozații lor sau chiar cu mass media, cum este cazul Ungariei.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a obţinut luni votul Parlamentului pentru a legifera prin ordonanţe în cadrul unei stări de urgenţă pe perioadă nedeterminată, pe care opoziţia o consideră „disproporţionată” în lupta împotriva noului coronavirus.
Legea a fost aprobată cu 137 de voturi favorabile, fiind înregistrate și 53 de voturi negative. Această lege introduce o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare pentru răspândirea de „ştiri false” despre criza santitară sau despre măsurile luate de Executiv. Multe publicații și televiziuni din Ungaria s-au confruntat și în trecut cu astfel de acuzații, iar prin legea adoptată recent de Parlament acum pot fi trase aspru la răspundere.
Noile dispoziţii îi vor permite premierului ungar să prelungească pe termen nedeterminat starea de urgenţă în vigoare de la 11 martie, fără a mai cere aprobarea parlamentului, scrie digi24.ro.
Guvernul poate „suspenda utilizarea anumitor legi prin decret, se poate eschiva de dispoziţii statutare şi poate introduce alte măsuri extraordinare”, prin ordonanţe guvernamentale, cu scopul de a garanta „sănătatea, securitatea personală şi materială a cetăţenilor, precum şi economia”.
Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a criticat dur situația din Ungaria, și se teme pentru democrația Ungariei! „Ne dorim să ieșim din această criză cu democrațiile intacte. Am cerut Comisiei Europene să verifice dacă noile legi introduse în Ungaria respectă articolul 2 din tratatul nostru. Toate statele euorpene au obligaţia să sprijine și să protejeze valorile noastre fundamentale. Pentru noi, parlamentele trebuie să rămână deschise şi presa trebuie să rămână liberă. Nimeni nu trebuie să se folosească de această pandemie pentru a submina libertatea”, a declarat David Sassoli.