Este un realizator TV de succes, directorul postului Antena 3, are o familie minunată şi o viaţă personală discretă. Puţini sunt cei care ştiu unde trăieşte, de fapt, Mihai Gâdea. Prezentatorul de la “Sinteza Zilei” locuieşte într-un apartament din Bucureşti care arată senzaţional. Cât a putut să plătească pentru el?!
Este căsătorit de mai bine de 18 ani, are o fiică, dar şi o carieră în televiziune de lungă durată. Despre viaţa sa personală se ştiu foarte puţine lucruri, însă un lucru s-a aflat de curând despre celebrul realizator TV de la Antena 3: unde trăieşte, de fapt, Mihai Gâdea. De curând, omul de televiziune a plătit o avere pentru confortul şi fericirea celor dragi.
Cei trei membri ai familiei locuiesc într-un apartament senzaţional din zona Grozăveşti, Bucureşti. Moderatorul a plătit peste 250.000 de euro pentru cei aproape 200 de metri pătraţi ai locuinţei. Apartamentul are trei camere.
“Pentru mine, acasă înseamnă un loc în care să mă pot odihni și relaxa. Când am venit pentru prima dată, m-a surprins cât de liniște este. Am hotărât că aici va fi acasă”, a spus Mihai Gâdea.
Mai mult, Agatha, soţia sa, a închiriat un spaţiu mare în acelaşi complex pentru un afterschool, semn că cei doi nu se uită la bani.
Deşi sunt căsătoriţi de mai bine de 18 ani, despre viaţa de familie a Agathei Kuri şi a lui Mihai Gâdea se ştiu foarte puţine lucruri. În vârstă de 39 de ani, soţia vedetei de la Antena 3 este fiica unui pastor adventist şi a absolvit Universitatea de Vest din Timișoara în anul 2004. Pasionată de sport, aceasta a participat la numeroase competiţii de triatlon. De meserie sociolog, aceasta a fondat o grădiniţă pe care o deţine împreună cu sora sa.
Cei doi soţi au împreună şi o fată, Karina Maisha, în vârstă de 18 ani. Adolescenta iubeşte muzica, fotografia și moda și cel mai probabil după liceu va studia peste hotare unul din aceste domenii. Mai mult, aceasta a scos şi câteva cover-uri iar internauţii au rămas plăcut surprinşi de vocea frumoasă pe care o are fiica vedetei de la Antena 3. Se pare că talentul este moştenit de la bunicii săi, care au fost păstori ani la rând.