26 mai 2019 | 10:00

Unde stau românii la coadă ca să voteze. Doar Iohannis i-a mai scos așa din casă

Știri generale
Unde stau românii la coadă ca să voteze. Doar Iohannis i-a mai scos așa din casă

Urnele pentru aceste alegeri europarlamentare au fost deschise la ora 7:00, ora României, dar în diaspora cetățenii au putut să se prezinte la vot mai devreme sau se vor prezenta mai târziu în cursul zilei, în funcție de fusul orar. Totodată, merită să știi că românii deja stau la coadă.

Până la ora publicării acestui articol au fost peste 28.000 de români care au votat pe listele din diaspora pentru aceste alegeri europarlamentare. Votul a început pe 26 mai, ora 22:00 (ora României), în Noua Zeelandă. În Europa, sunt mii de români care stau la coadă ca să-și exprime votul.

Cetățeni români din Italia, Germania, Franța, Austria, Marea Britanie, Belgia și numeroase alte state europene stau la coadă. Unii o fac în ploaie, cum e cazul celor din Torino, alții o fac pe-o vreme ceva mai bună. Aceștia sunt așteptați să voteze atât pentru aceste alegeri europarlamentare, cât și la referendumul convocat de președintele Klaus Iohannis pe tema legilor justiției.

Astfel, președintele a formulat două întrebări pentru referendum. În funcție de opțiunea fiecăruia, poți vota cu „da” sau „nu”. Altfel, pentru alegerile europene, ai opțiunea listelor. Fiecare partid s-a prezentat cu un anumit număr de candidați și votezi lista.

Revenind un pic la românii din diaspora, o astfel de mobilizare masivă la alegeri nu a mai fost înregistrată de la alegerile pezidențiale din 2014. Atunci, Klaus Iohannis a câștigat alegerile în fața lui Victor Ponta și-a devenit președintele României.

Câți au votat la aceste alegeri europarlamentare, în România, până la ora 10

Conform cifrelor comunicate oficiale de BEC, sunt peste 18 milioane de români cu drept de vot. Dintre aceștia, au votat peste 815.000 dintre cei de pe listele permanente, iar alți 127.000 au votat pe liste suplimentaare.

Au fost și aproape 190 de votanți cu urna mobilă. Prezența la urne, la ora 10:00, a fost de 5,2%. Mediul urban conduce, la prezența, în fața celui rural. Totodată, surpriza în primele ore a fost Teleorman. Acolo au fost cei mai mulți votanți prezenți la urne.

Cei mai mulți votanți au fost însă în București: din aproape 1,8 milioane au votat circa 92.000 de oameni.

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro