Marius Elisei și Oana Roman nu mai formează un cuplu, dar înainte de Sărbătorile de iarnă din acest an, ambii s-au asigurat că fetița lor, Isabela, are parte de momente în familie. Vedeta le-a arătat tuturor că a împodobit bradul, cu câteva zile în urmă, după ce s-a pozat alături de micuță într-un cadru de poveste. La rândul său, și fostul soț al acesteia este un tătic dedicat și petrece foarte mult timp cu fiica lor de aproape 6 anișori.
În mediul online, atât Oana Roman, cât și Marius Elisei, le-au arătat tuturor cum au petrecut această perioadă, înainte de Crăciun, mai ales că vestea separării a venit atât de brusc, la începutul lunii decembrie. Cu siguranță zilele care au urmat anunțului nu au fost unele ușoare nici pentru fiica lui Petre Roman, care s-a fotografiat cu fetița ei, Isabela, care în luna februarie din 2020 va împlini vârsta de 6 ani. Deși este alături de mama ei și se poate vedea că bradul din locuința Oanei Roman a fost foarte atent decorat, micuța pare tristă. E un detaliu pe care l-au semnalat și internauții, după ce au apreciat cele mai noi poze postate de vedetă pe rețelele sociale.
„Eu nu am pronunțat niciodată cuvântul divorț. Am scris că este vorba de o separare. Trebuia să faceți analiza pe text. Nu mă interesează ce a înțeles lumea. Ne-am separat și mai departe timpul va decide ce se va întâmpla cu noi”, declara Oana Roman, la scurt timp de la anunțul său, potrvit click.ro.
Vila în care stă în prezent fiica fostului premier al țării a fost estimată la aproximativ 160.000 de euro, iar Marius Elisei a părăsit de ceva timp locuința conjugală. Se pare că bărbatul s-a mutat singur într-un nou loc, în care are suficient spațiu să o găzduiască și pe Isabela, de câte ori fetița va petrece timp în compania sa. Oana Roman nu a dorit să ofere mai multe detalii când a fost întrebată unde s-a mutat Marius Elisei și a preferat să răspundă prin „Stă unde vrea!”.