Simona Halep are de îndurat o perioadă extrem de grea, ca urmare a suspendării sale. Decizia venea după ce se constata suspiciunea de doping cu o substanță EPO interzisă. Până la decizia finală dată de TAS, sportiva română încearcă să se mențină în formă. Așa am aflat unde a fost surprinsă Simona Halep de curând și ce a ales să facă sportiva în plin scandal de dopaj.
Simona Halep, fostă locul 1 mondial, a fost suspendată provizoriu de către Agenția Internațională de Integritate a Tenisului. Decizia venea după ce a picat un test antidoping în timpul US Open, luna trecută.
ITIA a anunțat vineri, 21 octombrie, suspendarea Simonei Halep, dublă campioană de Grand Slam. În prezent ocupă în prezent locul 9 în clasamentul WTA. Halep declara că va lupta până la capăt pentru a dovedi că nu a luat cu bună știință o substanță interzisă.
O mostră pe care Simona Halep a furnizat-o în timpul US Open din august a prezentat urme de Roxadustat. Așa cum am mai scris, este vorba de un medicament care stimulează producția de globule roșii. Medicamentul mai este este utilizat în tratamentul pacienților cu probleme renale, a precizat Agenția Internațională de Integritate în Tenis (ITIA). Halep, actualul număr nouă mondial, a declarat că testul pozitiv a fost „cel mai mare șoc din viața mea”.
„De-a lungul întregii mele cariere, ideea de a trișa nu mi-a trecut prin minte nici măcar o dată, deoarece este total împotriva tuturor valorilor cu care am fost educată.
Voi lupta până la capăt pentru a dovedi că nu am luat niciodată cu bună știință vreo substanță interzisă și am încredere că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la iveală.”, a scris pe Twitter campioana de tenis.
Halep, în vârstă de 31 de ani, a anunțat recent că își ia liber pentru restul sezonului, după ce a suferit o operație la nas pentru a-și îmbunătăți respirația.
După operația suferită la nas, sportiva noastră a decis să se mențină în formă, chiar dacă nu va mai participa la sezonul regulat. Așa se face că, imagini recente au arătat unde a fost surprinsă Simona Halep de curând. Conform celor de la Ego.ro, românca a decis să meargă la sala de forță pentru a recupera zilele în care a fost internată și a suferit operația la nas.
Deși este pe afișul unui turneu demonstrativ din Africa de Sud, nu este sigur dacă sportiva noastră va participa, ca urmare a suspendării temporare. Dar, ceea ce este cert, este faptul că vrea să se mențină în formă.
Așa că nu este de mirare că Simona a fost surprinsă la sala de forță în aceste zile. Cât despre decizia TAS în scandalul de dopaj, informațiile spun că o decizie finală ar putea veni la anul, până atunci, din păcate, Simona fiind suspendată din orice competiție oficială.