Un tânăr din Dorohoi a primit o pedeapsă dură din partea Curții de Apel Suceava, după ce a înșelat un păstor. Acesta a fost condamnat la 5 ani, 7 luni și 156 de zile de închisoare pentru înșelăciune. Bărbatul era numit „țeparul cu o mie de fețe”.
Are 35 de ani și este din Dorohoi, iar pedeapsa primită a venit după ce a escrocat un pastor de 11.500 de euro, plus contopirea unor resturi mai vechi. Bărbatul se dădea procuror DIICOT, avocat sau preot. Acesta oficia chiar și înmormântări. Acesta a mai avut probleme cu legea și în trecut, fiind condamnat de opt ori, tot pentru înșelăciune. În alte cazuri se prezenta ca și ziarist sau inspector sanitar.
Ultima s-a escrocherie a avut loc în martie 2020. Atunci a dat buzna într-o biserică din Vicovu de Jos, în timpul unei slujbe, s-a urcat la balconul bisericii și le-a spus celor prezenți că este procuror DIICOT și că este în căutarea unui suspect. A prezentat repede o legitimație falsă, iar atunci când a spus că s-a încheiat percheziția, a plecat la volanul unui BMW negru cu girofarul aprins.
După două săptămâni s-a întors la pastorul bisericii, de care știa că are un proces ce dura 7 ani pentru o moștenire. Țeparul s-a oferit să-l ajute, spunându-i că este și avocat. I-a cerut pe loc și pe parcurs diverse sume de bani. Într-un final, pastorul a ajuns să-i dea falsului avocat și procuror suma de 56.450 de lei, pe parcursul a trei luni.
Polițiștii l-au săltat pentru prima oară pe dorohoian de la o înmormântare. Era îmbrăcat în haine de preot și se pregătea să oficializeze o slujbă, chiar dacă nu avea nicio calitate în acest sens. Bărbatul ar fi păcălit zeci de persoane spunându-le că este preot și că are nevoie de donații pentru construcția unui lăcaș de cult. De asemenea, a comandat obiecte bisericești în valoare de 20.000 de lei de la o societate din București, pentru care nu a plătit nimic.
Acesta s-a dat drept ziarist și a încercat să-l păcălească pe Alexandru Recolciuc, cântărețul de muzică populară, pe directorul Spitalului Județean Suceava și al Spitalului Județean Botoșani, pe starețele mănăstirilor Dragomirna, Voroneț și Probota, dar și un debutat. Acesta le spunea că este ziarist și că deține imagini compromițătoare.
Bărbatul în vârstă de 35 de ani a fost condamnat la aproape 6 ani de închisoare după ce a păcălit două femei, spunându-le că le va scăpa doi nepoți aflați la ananghie, scrie Monitorul de Suceava. Una dintre femei a plătit 1.500 de euro, iar cealaltă 1.500 de lei.