Primarul în funcție din comuna Malu Mare, Ilie Dodocioiu, traseist politic care a schimbat patru partide, candidează acum din partea PSD pentru un al doilea mandat. Acesta și-a convocat alegătorii la biserică.
Cu teamă în suflet că va pierde o parte din potențialii alegători, primarul Ilie Dodocioiu i-a convocat la biserică. Acesta i-a pus să jure cu mâna pe Biblie ( un compromis pe care și Securitatea l-ar fi blagoslovit) că nu-l vor trăda.
Oficial, Ilie Dodocioiu, pensionat acum, a fost medic veterinar. Numele lui apare în dosarul 3730/2/2020 de pe rolul Curții de Apel București, dosar în care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cere instanței să constate calitatea lui Ilie Dodocioiu de lucrător/colaborator al Securității comuniste, potrivit Ziuanews.ro.
Potrivit sursei citate, printre susținătorii primarului Dodocioiu se regăsesc personaje cel puțin la fel de controversate:
Din păcate, acest tablou se completează cu peisajul deplorabil al comunei Malu Mare. Străzile sunt neasfaltate sau asfaltate de mântuială, în pragul alegerilor, case neracordate la rețeaua de canalizare și de gaze, probleme majore cu energia electrică și cu alimentarea cu apă. Bălțile comunale (de fapt un complex de lacuri) zac neîngrijite, doar din ambiția edilului, care nu a reușit să le concesioneze susținătorilor săi, din cauza opoziției unor consilieri locali și a locuitorilor comunei.
Cât despre educație, cultură sau transport public nici nu se mai pune problema. Primarul Dodocioiu le cere locuitorilor comunei votul pentru un al doilea mandat, însă contestatarii sunt tot mai mulți și mai vocali. Așadar „boierul roșu” pare a avea zilele numărate în fruntea comunei Malu Mare.