Ministerul Educații a făcut declarații de ultimă oră cu privire la începerea școlii. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației a vorbit despre cele mai importante aspecte ale organizării orelor de curs, începând cu 14 septembrie.
În noul an școlar școlar, unitățile de învățământ vor fi împărțite în trei scenarii, iar 238 dintre acestea se vor afla în scenariul roșu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Educației, Cristian Tănase, în urma propunerilor făcute de școli și autoritățile competente au fost emise trei scenarii de funcționare a unităților de învățământ din 14 septembrie.
”În urma propunerilor înaintate de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, comitetele județene și cel al municipiului București pentru situații de urgență au emis hotărârile privind scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ astfel:
- 12.600 de unități de învățământ sunt în scenariul 1. Adică participarea zilnică, față în față, a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitatea de învățământ, evident cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.
- 4.892 de unități de învățământ în scenariul 2. Acesta (scenariu – n.r.) presupune participarea zilnică, față în față, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu aplicarea și respectarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială, prin rotație, 1-2 săptămâni, a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu.
- 238 de unități de învățământ sunt în scenariul 3, scenariul roșu. Participarea se va realiza în format online.”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru Impact.ro.
Cristian Tănase a mai vorbit și despre măsurile de prevenire a virusului în unitățile de învățământ. Acesta a făcut clarificări în privința montării separatoarelor de plexiglas, despre care a spus că sunt necesare în sălile de clasă unde nu se poate respecta distanța minimă de protecție.
”Conform ordinului comun realizat de către Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, acolo unde nu se poate respecta distanțarea de minim un metru metru, între elevi se montează acele separatoare. Legat de acest lucru, separatoarele sunt recomandate de specialiștii epidemiologi.”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației.
Fiind întrebat dacă există indicații privind materialele din care ar trebui să fie confecționate separatoarele, referindu-se la riscul de accidentare a elevilor în urma întrebuințării inadecvate a acestora, oficialul a mărturisit că în momentul de față ”specialiștii epidemiologi nu au făcut recomandări”.