Un polițist a fost rănit, în Satu Mare. Acesta a intervenit pentru aplanarea unui conflict între mai multe persoane. În urma intervenției, oamenii legii au fost nevoiți să tragă gloanțe de cauciuc.
Polițistul era în timpul serviciului când a fost chemat la misiune. Acesta încerca să aplaneze un conflict între mai multe persoane. Totul s-a întâmplat duminică seara, în localitatea Petea. Bărbatul a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
”IPJ Satu Mare a fost sesizat prin apel 112 despre faptul că într-un cartier din localitatea Petea ar exista o neînţelegere între mai multe persoane. La faţa locului s-au deplasat poliţişti de ordine publică şi din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale, precum şi jandarmi, pentru a aplana conflictul. Persoanele implicate au manifestat un comportament ostil şi faţă de poliţişti, rănindu-l pe unul dintre aceştia”, precizează luni IPJ.
De asemenea, au fost transportați la spital și alți doi cetățeni implicați în conflict. Se vor efectua mai multe investigații medicale. În urma conflictului, polițiștii au fost nevoiți să apeleze la armamentul din dotare. Aceștia au executat mai multe focuri de avertisment, folosind gloanțe de cauciuc.
Toate persoanele implicate în conflict au fost identificate și duse la sediul Poliției. Polițiștii efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și tulburarea liniștii publice. Ancheta se efectuează sub conducerea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
Un polițist a fost atacat în noaptea de joi spre vineri. Întâmplarea a avut loc chiar în curtea Secției 9 din Capitală. Surse judiciare au declarat că agresorul este un bărbat de 28 de ani din orașul Pantelimon. Acesta l-a înjunghiat pe polițist cu un cuțit în picior. Cu toate acestea, agentul, împreună cu un coleg, au reușit să-l imobilizeze.
Polițistul a a fost transportat la spital, iar bărbatul de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore. Cel în cauză se află în custodia polițiștilor. De asemenea, a fost sesizată unitatea de parchet, iar agresorul este reținut sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.
„În noaptea de 01/02 aprilie 2021, un bărbat de 28 de ani, din județul Ilfov, a intrat în curtea Secției 9 Poliție și cu un cuțit l-a atacat pe polițistul ce executa controlul accesului în sediul subunității.
În pofida faptului că a reușit să îl rănească pe polițist la un picior, acesta, cu sprijinul ofițerului de serviciu, l-a imobilizat pe bărbat.
Polițistul a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale.
Cel în cauză se află in custodia polițiștilor și a fost sesizată unitatea de parchet, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj. După administrarea probatoriului, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a dispus reținerea bărbatului de 28 de ani”, se arată în comunicatul integral al Poliției Capitalei.