Managerul de comunicare din stafful Simonei Halep a comis o mare gafă după ce sportiva a învins-o pe Bianca Andreescu la Turneul Campioanelor. Cosmin Hodor a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care o critică pe Bianca pentru faptul că joacă pentru Canada și nu pentru România. Internauții l-au taxat imediat și i-au transmis că România nu face nimic pentru copiii care vor să facă sport la nivel înalt.
„Astăzi, Simona, ne-a arătat odată în plus, că nu este nevoie să pleci din România pentru a face performanţă la nivel înalt; românii trăiesc cu ideea greşită că rămânând în Romania nu pot face performanţă. Bianca este o campioană a Canadei, iar propunerea Simonei pentru noi este să fim campioni pentru România.
Trebuie să mulţumim şi părinţilor Simonei care nu au ales ideea finanţării unei alte ţări şi a juca pentru un alt steag. Asta este propunerea mea, să spună povestea unei alegeri; alegerea unui român de a face performanţă sub steagul României şi că dacă românii vor alege să lupte sub un alt steag nu vom avea o Românie mai bună”, este mesajul postat de Cosmin Hodor pe Instagram, după ce Simona Halep a învins-o cu 3-6, 7-6, 6-3 pe Bianca Andreescu la Turneul Campioanelor.
Postarea lui Hodor a atras o mulțime de critici din partea internauților, care i-au transmis că România nu face nimic pentru copiii care vor să facă sport de performanță.
„Câţi copii talentaţi sunt în România şi nu-şi permit să facă nici un sport, cu atât mai mult tenis. Simona să le mulţumească părinţilor pentru sacrificiile făcute, nu României. România nu a facut nimic pentru Simona. Te-ai trezit tu mare patriot, ce să-ţi spun. O iubim toţi pe Simona, dar nu România a făcut-o mare. Simona face România mare”, este mesajul transmis de un fan.