O vedetă din showbiz-ul românesc a spus mai multe decât ar fi trebuit. Tânărul i-ar fi dat de gol pe doi amorezi cunoscuți și ei publicului. Se pare că posibilii porumbeii au decis să nu împărtășească momentan vestea cea mare cu fanii lor. Cu toate astea, niciunul dintre aceștia nu a venit să afirme cele spune de băiat. Internauții au rămas cu un semn de întrebare, dar speră ca lucrurile să fie adevărate. Nimeni nu s-ar fi gândit că cei doi ar putea forma un cuplu.
Bogdan Mocanu a postat pe Tik Tok un videoclip foarte interesant pentru fanii lui. În filmuleț se pot vedea câteva vedete cunoscute mai ales tinerilor. Mai exact, este vorba despre Zanni și Valerie Lungu. Fostul concurent de la ,,Puterea Dragostei” a scris în secțiunea de comentarii că cei doi sunt împreună de doi ani.
Prietenul lui Alex Velea este un artist apreciat la noi, mai cu seamă după reușitele recente de la ,,Survivor România” și ,,Splash, vedete la apă”. Valerie Lungu este influencer și fostă concurentă la ,,Bravo, ai stil”. Ambii se aflau la un eveniment în timp ce Bogdan Mocanu i-a prins într-o conversație.
Un internaut l-a întrebat pe cel din urmă dacă tinerii sunt împreună, iar acesta a spus că porumbeii se iubesc deja de doi ani. ,,Sunt de doi ani împreună’‘, a scris el pe Tik Tok.
Mulți dintre fanii fostei concurente din show-ul de modă știu că nu le-ar ascunde noua cucerire, iar cei care îl știu pe Bogdan Mocanu cunosc firea sa mai glumeață. Mai mult decât atât, în imaginile surprinse nu există nicio dovadă care să arate că tinerii ar fi împreună.
Valerie Lungi s-a despărțit de fostul iubit în luna iunie. Vedeta le-a mărturisit fanilor că este din nou singură și că este fericită pentru decizia luată. Fata a susținut că urmează să se mute în Dubai, iar o relație la distanță nu ar fi mers, mai cu seamă că și fostul partener călătorea mult.
,,Sunt câteva aspecte: Eu o să mă mut în Dubai, ce o să fac jobul meu în cazul în care mă mut, trebuie să cumpărăm un apartament mai mare, ce facem dacă nu ne înțelegem pe termen lung într-o casă împreună, dacă merită să ne mutăm acum sau mai așteptăm.
Relația la distanță este foarte complicată ținând cont că noi călătorim foarte mult amândoi. Partea tristă din toată această poveste este să ne despărțim”, le-a explicat ea internauților în urmă cu ceva vreme.