Un nou adevăr rușinos s-a aflat despre familia regală a Marii Britanii. Meghan Markle, victimă și ea
Secrete din familia regală a Marii Britanii au ieșit la iveală. Despre ce este vorba și ce lucruri au ieșit la suprafață, în legătură cu cea mai mediatizată familie din lume.
Regretata Prințesă Diana ar fi sost prima care ar fi vorbit deschis despre problemele cu care se confruntau membrii familiei regale. A fost nevoie de consiliere pentru a trece peste o depresie apăruta în urma bulimiei, afecțiune cu care se confruntă prințesa.
În urma acestor probleme a fost necesara o consiliere a Prințesei Diana. Acest lucru a fost urmat ulterior și de Prinții Harrry și William, la problemele cu care s-au confruntat ei pe parcursul vieții.
Conform New Idea, chiar Regina Marii Britanii le-ar fi cerut nepoților ei să participe la unele întruniri familiale cu scopul de a detensiona anumite relații între membrii acesteia, scrie click.ro
Ce spunea Prințesa Diana despre problema din familia regală a Marii Britanii
În anul 1995, „Prințesa inimilor”, așa cum a fost numita Diana spune într-un interviu acordat pentru BBC, următoarele:
„Ei bine, poate am fost prima persoană din această familie care a suferit din cauza depresiei sau care şi-a exprimat sentimetele în spaţiul public. Şi bineînţeles că a fost complicat, pentru că, dacă n-ai mai văzut niciodată aşa ceva, cum poţi să accepţi acest lucru?!”
Nicioadata, Prințesa nu s-a ferit de problemele cu care s-a confruntat, în mare parte cauzate de presiunea mediatică venita asupra ei, odată cu intrarea ei în familia regala a Marii Britanii.
„Te trezeşti dimineaţa şi nici nu-ţi vine să te dai jos din pat. Te simţi neînţeles şi foarte, foarte deprimat”, a dezvăluit regretata Prinţesă a Inimilor.
Și prințul Prinţul Charles s-a confruntat cu probleme
Biograful Sally Bedell Smith făcea declarații la The History Channel,legate de Prințul Charles. El susținea că viitorul rege al Marii Britanii a apelat la doctorul Alan McGlashan timp de 14 ani, pentru a învăţa cum să gestioneze problemele pe care le-a avut în căsnicia cu Diana.
Problemele din căsnicia lor au fost cunoscute de toata lumea și au curs râuri de cerneala pe marginea acestui subiect controversat legat de familia regala a Marii Britanii.
Prinţul Harry nu a scăpat de consiliere
Prințul Harry a fost sincer de fiecare data și deschis cu faptul că a apelat la psiholog pentru a trece mai uşor peste pierderea mamei sale. Acesta avea vârsta de la numai 12 ani.
„Am fost de mai multe ori în pragul unei căderi psihice totale, când durerea, minciunile şi concepţiile distorsionate mă copleşeau din fiecare unghi posibil”, a dezvăluit în 2017, în podcastul Mad World.
Ajuns la vârsta 28 ani ani a mers la psiholog, după ce fratele lui i-a recomandat să facă terapie.
„Felul meu de-a gestiona întreaga situaţie a fost să-mi îngrop capul în nisip, refuzând să vorbesc vreodată despre mama, pentru că la ce ar fi ajutat?! (…) Însă recomand din tot sufletul mersul la psiholog!”
Meghan Markle, restricții după ce a intrat în familia regală a Marii Britanii
După ce s-a căsătorit cu Prințul Harry, Meghan Markle a fost nevoita să renunțe la multe obiceiuri cu care era obișnuită. Înainte era actrița, dar odata intrată în familia regală a Marii Britanii, libertatea ei a fost compromisă.
Însă, dupa ce a ales sa părăsească familia regală britanică, la începutul anului 2020, fosta Ducesă de Sussex a vorbit despre problemele întâmpinate ca soţie a Prinţului Harry.
Meghan a declarat în The New York Times că a suferit un avort spontan în iulie 2020, lucru care cu siguranța a marcat-o profund.
„Pierderea unui copil înseamnă o durere aproape insuportabilă, experimentată de mulţi, dar povestită de prea puţini”.
Kate Middleton spune că nu a recurs la terapie
Ajunsa și ea în familia regala a Marii Britanii după căsătoria cu Prințul William, Kate nu a spus niciodata că ar fi fost nevoită să apeleze la terapie în urma unor traume. Însă a vorbit despre experiența care a copleșit-o, în 2017, când a devenit mamă.
„Nu există manual de maternitate, nu există bine sau rău, trebuie doar să accepţi provocarea şi să faci tot ce poţi tu mai bine ca să ai grijă de familia ta. Pentru multe mame, inclusiv pentru mine, acest lucru poate duce la pierderea încrederii în sine şi la sentimente deloc plăcute”, a declarat Kate
Prinţul William, afectat de timpul petrecut în armată
Ca și ceilalți membri din familia regală a Marii Britanii și Prințul William a avut astfel de probleme. El a petrecut o vreme în armată. Acest lucru, se pare că la afectat din punct de vedere psihologic.
„Când am lucrat pe ambulanţă, am început să nu mă mai simt bine. „Am fost traumatizat în fiecare zi de anumite lucruri pe care corpul uman nu ştie cum să le proceseze, nu poate să facă asta. Suntem mulţi dintre noi – mai ales britanicii – ruşinaţi să ne exprimăm sentimentele”, a declarat Prințul, conform sursei precizate.