Dumitru Comânescu a reușit să trăiască mai mult decât și-ar imagina unii din ziua de azi. Acesta a fost declarat al treilea cel mai bătrân bărbat din lume de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Câți ani are acesta și cum a fost viața lui?
Dumitru Comânescu s-a născut în Prahova, și-a trăit viața frumos și a ajuns la respectabila vârstă de 111 ani și 3 luni. Datorită vârstei sale, a fost recent declarat de către Direcția pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne cel mai bătrân român din București. Comânescu a fost premiat de Primăria Capitalei prin cadrul Centrului pentru Seniori al Municipiului București cu suma de 5.000 de lei.
Mai mult decât atât, acesta a primit și o plachetă onorifică în semn de „omagiu adus vieţii şi contribuţiei la dezvoltarea societăţii şi a comunităţii Municipiului Bucureşti şi ca o recunoaştere a respectului şi preţuirii faţă de seniorii bucureşteni”. Dumitru a fost inginer agronom și este unul dintre cei mai valoroși fitopatologi pe care i-a avut țara noastră. Acesta a lucrat preț de 70 de ani, iar la vârsta de 86 de ani și-a încercat norocul la un concurs pentru experți agricoli, unde s-a clasat al cincilea, prelungindu-și astfel activitatea.
Până la momentul actual, proiectul Vieți Centenare a adresat tuturor vârstinilor premii pentru cei cel puțin 100 de ani împliniți. Subliniem faptul că un număr de 103 dosare au fost eligibile. Dumitru Comânescu s-a născut pe data de 8 noiembrie a lui 1908 și este al treilea cel mai bătrân bărbat de pe Planetă, arată clasamentul The Gerontology Research Group (GRG).
Cel mai bătrân bărbat recunoscut de către Guinness World Records este japonezul Chitetsu Watanabe, care va împlini 113 ani luna viitoare. Pe locul al doilea, înaintea românului nostru, se află Robert Weighton din Marea Britanie, născut pe data de 29 martie 1908. Cea mai vârstincă este, însă, o femeie. Aceasta se numește Kana Tanaka și a împlinit 117 ani pe data de 2 ianuarie 2020.