Un bărbat din Botoșani, în vârstă de 36 de ani, sunat de mai multe ori la numărul unic de urgențe amenințând că se sinucide. Jandarmii au venit să-l liniștească, însă acesta avea un comportament agresiv față de aceștia.
Un echipaj format dintr-un jandarm și un polițist l-au depistat, în jurul orei 21:00, pe o stradă din municipiul Botoșani. Acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice și a devenit agresiv când agenții au intrat în discuție cu el. Din cauza comportamentului, acesta a fost dus la Unitatea de Primire Urgențe. Medicii au hotărât să-l trimită la Secția de Psihiatrie, unde a fost internat pentru îngrijiri de specialitate.
Alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție se sancționează contravențional cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activități în folosul comunității. Săvârșirea din nou a contravenției în interval de un an de la aplicarea sancțiunii se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei sau cu prestarea de la 400 de ore la 800 de ore de activități în folosul comunității.
Mai mulți copii din România au amenințat că se sinucid după ce au rămas fără cont pe Roblox, un joc popular printre cei mici, deoarece au încălcat regulile comunității online. În ultima vreme s-au înregistrat atât de multe cazuri încât polițiștii au fost nevoiți să tragă un semnal de alarmă.
Un caz de acest gen am avut acum vreo 4 luni când un tânăr a aminenţat că doreşte să se sinucidă, la momentul respectiv au intervenit colegii mei care au făcut demersurile legale şi au împiedicat această tragedie să se producă, a declarat Ciprian Romanescu de la Poliția Capitalei.
Psihologii atrag atenția părinților, spunând că jocurile pot avea un impact uriaș asupra copiilor, deoarece aceștia își construiesc o lume paralelă. Acolo au noi prieteni, un nou anturaj, un loc în care se formează o altă comunitate. În cazul în care cineva încalcă regulile jocului, de exemplu folosește un limbaj agresiv, administratorii pot lua decizia de a închide contul definitiv.
Pentru copilul care a investit foarte mult, care este implicat emoţional, care este implicat comportamental, viaţa lui depinde foarte mult de relaţiile pe care le are prin acest joc. Atunci când i se dărâmă toată realitatea lui fie este deprimat, fie este descurajat, dar maniferstarea lui, de obicei, este una plină de furie, spun psihologii.
Roblox este un joc online cu aproape 200 de milioane de utilizatori, fiind preferat, în general, de copiii până în 16 ani.