Un adolescent de doar 15 ani a primit de două ori aceeași sentință din partea judecătorilor, chiar dacă prima dată a încălcat restricțiile impuse, tânărul fiind găsit după doar cinci zile. La începutul lunii august, oamenii legii au descoperit, în urma unor verificări, că unul dintre arestații la domiciliu a fugit din arest.
Minorul de 15 ani este de loc din municipiul Mediaș. Poliția a aflat că nu respectă măsura arestului la domiciliu stabilită de către Judecătoria Mediaș. Sentința a fost primită în urma săvârșirii mai multor infracțiuni de furt din diferite magazine alimentare, între anii 2020 – 2021.
„Ca urmare a verificărilor efectuate şi a constatării absenţei acestuia de la domiciliu, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de evadare (art. 285 alin. 3 codul penal)”, au menţionat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sibiu despre acest caz.
Băiatul a fost dar în urmărire joi, 5 august, și găsit la scurt timp de către jandarmii din Sibiu și condus la sediu IPJ Sibiu. Cu toate că a fost prezentat a doua oară unei instanțe în judecată, judecătorii i-au dat aceeași pedeapsă ca și prima dată, în ciuda faptului că a încălcat restricțiile impuse.
„În continuare, conform art. 221 alin. 12 din Codul de Procedură Penală, minorul a fost prezentat judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Mediaş, care a menţinut măsura arestului la domiciliu, aplicată iniţial faţă de persoana în cauză”.
Un minor de 17 ani s-a urcat la volanul unei mașini, după ce consumase băuturi alcoolice, în noaptea de 4 spre 5 august. Tânărul a mai fost însoțit de o altă persoană. La un moment dat, șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat în gardul unei gospodării, după care mașina s-a răsturnat.
„La data de 05 august 2021, în jurul orei 04:35, pe raza localităţii Moieciu de Sus din judeţul Braşov, a avut loc un eveniment rutier, soldat doar cu pagube materiale. În fapt, un tânăr în vârstă de 17 ani, care conducea un autovehicul, a lovit gardul unui imobil, iar, ulterior, s-a răsturnat în curtea acestuia. Două persoane au fost examinate de către cadrele medicale sosite la faţa locului, respectiv, conducătorul auto şi pasagerul aflat în autovehicul.
La testarea tânărului în vârstă de 17 ani, din punct de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,61 mg/l alcool pur. În consecinţă, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a informat agentul principal Nadia Olaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov.
În urma verificărilor, polițiștii au aflat că tânărul nu deținea permis de conducere, așa că s-a ales cu un dosar penal.