Ultima vizită a lui Nicolae Ceaușescu în străinătate, înainte să moară. Decizia care l-a costat viața

Ultima vizită a lui Nicolae Ceaușescu în străinătate a fost învăluită de multe controverse, toate născute din secretomania tipică regimurilor totalitare și a colosalei prăpastii dintre nomenclatură și românii de rând. În luna în care dictatorul avea să-și afle sfârșitul, a mers în Iran. Decizia pe care a luat-o apoi, l-a costat viața.

Românii încă știu foarte puține detalii despre ce s-a întâmplat, de fapt, în decembrie 1989. Dar asta nu-i oprește să născocească tot felul de aberații mai ales despre soții Ceaușescu. Decembrie 1989 a fost momentul în care populația a erupt, iar românii l-au urât cu atât mai mult pe Ceaușescu atunci când a decis să plece în vizită în Iran, într-un moment în care țara începea să fiarbă.

Veste ȘOC! Starea lui Kate Middleton este gravă. A fost diagnosticată cu o nouă boală. E panică uriașă

ȘOC! Primii români înrolați în Armată la mobilizarea generală. Cine luptă în linia întâi

De ce a plecat Nicolae Ceaușescu în Iran, chiar într-o perioadă când România fierbea

Nicolae Ceaușescu a mers în Iran cu câteva zile înainte să fie executat

Mulți și-au imaginat că dictatorul a mers în Iran ca să-și ascundă bani și aur pe-acolo sau să aducă mercenari plătiți ca să-l ajute să restabilească ordinea în țară. În realitate, vizita lui Ceaușescu în Iran a avut un scop cât se poate de banal.

La acea vreme, Iranul tocmai își „înnoise” liderul, dar, ca urmare a reputației pe care o are acest stat islamic, niciun lider de stat nu-l vizitase. În diplomație, aproape orice numire în funcție a unui nou președinte, fie el tiran sau liberal, trebuie să i se răspundă cu o felicitare de la distanță sau printr-o vizită oficială, ocazie cu care se mai pot stabili și noi relații economice, politice, militare.

Nicolae Ceaușescu a fost singurul președinte care l-a vizitat pe noul lider iranian, Ali Akbar Hashemi Rafsanjani. Îl înțelegea perfect, pentru că nici el nu mai era luat în seamă de marii lideri ai lumii. Toți se schimbaseră la sfârșitul anilor ’80, chiar și cei din lumea socialistă. Doar Ceaușescu rămăsese singurul dictator din vechea generație. Și mai era și unul care se încăpățâna să fie deschis la noile schimbări.

Ion Stoian, ultimul ministru de Externe comunist, a povestit pentru Adevărul Historia cum a decurs acea ultimă vizită în străinătate a dictatorului:

„După discuţiile comisiei mixte urma să fie stabilit cât ţiţei şi câte gaze să ne dea Iranul. Dar nu voiam să fim prea dependenţi nici de ei, pentru că erau capricioşi… În discuţii, la un moment dat, Rafsanjani zice:Domnule Ceauşescu, aveţi greutăţi, şi noi avem greutăţi;nu suntem o ţară agricolă, avem nevoie de grâu. Vă rog să ne aprobaţi import de grâu din România. Ce cantitate vreţi?-întreabă Ceauşescu. Orice cantitate, zice acela. Vă putem da 2-3 milioane de tone de grâu începând din ianuarie, zice Ceauşescu. Să stabilim contractele. Avem şi noi nevoie de ţiţei, gaz. Iar ăla zice, şi el, da. Şi s-a stabilit la 5 milioane tone de ţiţei în anul 1990, cu posibilităţi de creştere până la 10 milioane de tone în 2-3 ani. La gaze — 5 milioane de metri cubi, cu posibilitatea creşterii la 10 milioane prin conducta ce trece prin URSS.”

De ce s-a întors Nicolae Ceaușescu în țară

El a mers în Iran pe 18 decembrie 1989, moment în care, în România, începuse deja freamătul social. Elena Ceaușescu a fost lăsată acasă, pe de o parte pentru că islamicii nu permiteau prezența unei femei în cadrul discuțiilor politice (sau oricăror altor discuții serioase), iar pe de altă parte, pentru că Ceaușescu avea nevoie de cineva de încredere acasă, care să-l țină permanent la curent cu evoluția crizei.

Decizia de a se întoarce în țară l-a costat viața pe dictator, dar și faptul că a fost separat de soția sa nu l-a ajutat prea mult. Chiar dacă ar fi rămas în străinătate, noua putere tot l-ar fi șantajat sub diverse forme, pentru că întreaga lui familie era în România. Totuși, el a ales să înfrunte situația gravă din țară, în ciuda riscurilor. O fi fost o decizie conștientă, una survenită din compasiune? Nu vom ști niciodată.