Salata de vinete e istorie! O nouă rețetă face acum furori, iar tu o vei prepara toată toamna. Dacă vrei să alegi o variantă mai sănătoasă și mai gustoasă, aceasta este cea pe care o cauți. În plus, este sățioasă și gustoasă, putând fi consumată atât ca fel principal, cât și ca aperitiv. Iată despre ce este vorba!
Dacă ai tot preparat salată de vinete și simți nevoia să mai schimbi meniul, îți prezentăm o variantă mai sănătoasă și mai gustoasă. Este o salată perfectă pentru micul dejun sau chiar pentru cină. De data aceasta, în loc de vinete, avem nevoie de dovlecei. Iată ingredientele și modul de preparare!
Se curăță dovleceii de coajă, se taie în două bucăți, apoi se scobesc de semințe și se dau prin răzătoarea mare. Într-o oală încăpătoare vom pune apă cu sare pe foc. Când apa începe să fiarbă, se pun dovleceii dați prin răzătoare. Se lasă apoi la un foc potrivit până când se fierb și se mai verifică din când în când.
Apoi, după ce dovleceii s-au fiert, aceștia se pun în strecurătoare, se dau sub un jet de apă rece și se lasă să se scurgă de apă, apăsând din când în când cu dosul lingurii.
Pregătim, desigur, și maioneza din gălbenuș, muștar și ulei. Toate aceste ingrediente trebuie să fie la aceeași temperatură pentru ca maioneza să nu se taie atunci când o prepari. Apoi, se curăță usturoiul și se pisează.
După ce dovlecelul s-a scurs, el se amestecă cu maioneză și iaurt, se condimentează cu sare și se adaugă și usturoiul, amestecând bine, apoi este gata de servire.
Pentru ca salata să fie cât mai delicioasă, trebuie să avem grijă să alegem cei mai buni dovlecei, adică să fie fragezi, dulci și cu cât mai puține semințe. De asemenea, trebuie ținut cont de fermitate și de consistență. Alege-i întotdeauna pe cei subțiri, fermi, grei și lucioși. Coada dovleceilor trebuie să fie verde, curată și fără pete maronii.
Dovleceii au o textură delicată și se potrivesc bine la o mulțime de preparate delicioase și simple. Dovleceii sunt excelenți în supe creme, dar pot fi adăugați cu succes în preparate ce se pot conserva pentru iarnă.