Turiștii din România nu respectă regulile. Ce amendă riscă cei care escaladează Sfinxul sau Babele

de: Diana Radu
17 11. 2019

Mulți dintre românii care merg să viziteze Sfinxul sau Babele, nu respectă regulile și excaladează monumentele, chiar dacă acest lucru este strict interzis. Din dorința de aventură sau pur și simplu pentru a face un selfie reușit, turiștii vandalizează monumentele. În plus, fără să-și dea seama se expun și unor serii de pericole.

Un copil de aproximativ 10 ani a căzut de pe stânci, s-a accidentat foarte grav şi nu este singurul incident, incidentele astea sunt frecvente”, a declarat Gheorghe Haiduc, Salvamont Buşteni.

Turiștii care escaladează Sfinxul sau Babele risă să primească o amendă usturătoare

Turiștii din România nu respectă regulile

Din cauza faptului că turiștii nu respectă regulile, în ciuda faptului că în zonă sunt amplasate panouri care interzic escaladarea Sfixului, simbolul Bucegilor a ajuns să fie împrejmuit cu un cordon. Inițiativa montării unui cordon în jurul stâncii vine de la un grup de activişti pentru mediu care, împreună cu administraţia Parcului Natural Bucegi, au lansat o campanie pentru bun simţ turistic. De asemenea, și Babele au fost împrejmuite de un  gard, pentru a evita vandalizarea acestora.

Escaladarea Sfinxului este strict interzisă

”Dacă eşti totuşi certat cu bunul simţ şi treci de sfoară, poate totuşi te simţi cumva prost dacă eşti văzut dincolo de gard. Nu ştiu, e mai mult simbolic decât o piedică până la urmă”, a declarat Cristina Predoiu, iniţiatoare Campania Bun Simţ Turistic.

Însă, chiar și așa, românii fac abstracție și de cordon, la fel cum au făcut și de pancarte. Un reporter PRO TV a surprins o turistă în spațiul unde trecerea era interzisă. Iar când a fost întrebată de ce a trecut de corddon, turista a răspuns: ”Ar fi trebut să fie legat, pe partea unde era legat nu am trecut. Dacă am văzut că e dezlegat am crezut că avem voie”.

Răzvan Bajan, şef de post Platoul Bucegi spune că atunci când nu exista nicio patrulă în zonă, turiștii se urcau până sus pe Sfinx. De asemenea, el a mai adăugat că pentru aceast act de vandalizare au fost acordate amenzi drastice.