Imaginile uluitoare au fost publicate în mediul online, de către un alegător. Reprezentanta unei comisii de votare doarme în sală, fiind surprinsă într-o asemenea ipostază, în timpul alegerilor prezidențiale din această duminică. Românii care își doresc să își exercite dreptul la vot, în primul tur al scrutinului din 10 noiembrie 2019, trebuie să știe că o mai pot face până la ora 21:00.
Incidentul a fost catalogat drept unul cât se poate de grav, însă a atras numeroase comentarii din partea internauților români. Poza cu tânăra care doarme în comisia de votare a fost postată pe Facebook, de către un alegător. Momentul a fost unul care s-a petrecut într-o secție din județul Gorj, în prima parte a zilei de duminică.
Fotografia a circulat cu foarte mare rapiditate, fiind distribuită de mii de ori, pe rețeaua socială. Episodul ireal s-a petrecut într-o secţie din Târgu-Jiu. „Pentru 1.700 lei merită să dormi!”, a fost mesajul care a însoțit imaginea devenită ulterior virală. Nici criticile din partea internauților nu au întârziat să apară, pentru că foarte mulți internauți și-au exprimat nemulțumirea și au lăsat comentarii. „Doar nu doarme tot timpul, biata fată”, a fost una dintre replicile lăsate de români.
În plus, tânără care face parte din comisia de vot a fost surprinsă în timp ce se odihnește, în secția care a fost amenajată la Şcoala „Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu. De asemenea, cel care a realizat imaginea inedită a dezvăluit că femeia nu s-a trezit nici după ce a fost fotografiată, potrivit Digi24.
„Dormea şi când am intrat, şi când am plecat, după ce am votat. Dormea profund. Colegul cu listele zâmbea când am făcut poza. E situaţia generalizată din ţară, bugetari plătiţi degeaba din taxele noastre. De aceea am pus şi poza, pare incredibil, era ora 13:00″, a mai transmis autorul fotografiei din ziua alegerilor prezidențiale.