23 nov. 2018 | 07:38

Trump contestă raportul CIA despre asasinarea lui Jamal Khashoggi, de parcă e spion

Știri generale
Trump contestă raportul CIA despre asasinarea lui Jamal Khashoggi, de parcă e spion

Donald Trump este fascinant, dacă modul său defectuos de a vedea lumea nu ar fi atât de periculos. Cel mai recent gest al său a implicat contestarea raportului CIA despre asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi.

La nivel global, consensul universal este că jurnalistul rezident american de origine saudită Jamal Khashoggi a fost asasinat de curând de către o echipă trimisă de prințul moștenitor al Arabiei Saudite – Mohammad bin Salman. Dacă exista totuși vreun dubiu pe marginea acestui subiect, agenția americană CIA a confirmat aceeași concluzie prin intermediul propriului raport despre asasinarea lui Jamal.

Surse citate de publicația NBC News au declarat că Agenţia Centrală pentru Informaţii (CIA) a stabilit că prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman a ordonat asasinarea jurnalistului rezident american Jamal Khashoggi. Donald Trump a catalogat concluziile CIA drept „premature”, dar „posibile”, subliniind că asasinatul „nu ar fi trebuit să aibă loc”.

Pentru a-și apăra relația foarte profitabilă cu prințul saudit, Donald Trump a făcut o serie de declarații prin care își critică propria autoritate în spionaj. Este cel puțin penibil să-ți pui interesele personale sau o serie de interese financiare în fața propriilor agenții de investigații, dar nu ar fi prima oară pentru președintele american.

„CIA nu a ajuns la nicio concluzie”, a declarat Donald Trump la reşedinţa sa din staţiunea Mar-a-Lago (Florida). „Nu, nu au ajuns la nicio concluzie. Au sentimente de un anumit tip. Am raportul, nu au ajuns la nicio concluzie, nu ştiu dacă cineva poate ajunge la concluzia că prinţul a făcut aşa ceva. Poate ar trebui trasă la răspundere lumea, pentru că lumea este un loc foarte, foarte violent”, a spus Trump, făcând niște asocieri de cuvinte aproape bâlbâite.

„Eu spun aşa: nu ştiu, nu ştiu. Dar fie că a făcut-o ori nu, prinţul neagă vehement. Şi tatăl lui, regele, neagă vehement. CIA nu spune că au făcut-o ei, ei indică spre anumite lucruri şi concluzionează că poate prinţul a făcut-o sau poate că nu”, a insistat președintele SUA, citat de NBC News, reușind să nu spună ceva concret.

„Reprezentanţi ai Arabiei Saudite afirmă că Jamal Khashoggi a fost un duşman al ţării, un membru al mişcării Fraţii Musulmani, dar decizia mea nu se bazează pe aceste lucruri – este o crimă inacceptabilă şi oribilă. Regele Salman şi prinţul moştenitor Mohammad bin Salman neagă vehement că au cunoştinţă de planificarea ori asasinarea domnului Khashoggi. Serviciile noastre secrete continuă să analizeze toate informaţiile, dar se poate foarte bine ca prinţul moştenitor să fi avut cunoştinţă de acest eveniment tragic – poate că a ştiut, poate că nu a ştiut!”, a spus Trump, citat de Axios.com. Practic, Trump a făcut tot posibilul ca, în câteva minute de declarații, să evite orice opinie clară pe marginea subiectului.

„Acestea fiind spuse, s-ar putea să nu aflăm niciodată toate datele referitore la asasinarea domnului Jamal Khashoggi. În orice caz, relaţia noastră este cu regatul Arabiei Saudite. Au fost un aliat major în lupta noastră foarte importantă cu Iranul. Statele Unite intenţionează să rămână un partener constant al Arabiei Saudite pentru a asigura interesele ţării noastre, ale Israelului şi ale altor parteneri din regiune. Avem obiectivul major de a elimina ameninţarea terorismului în întreaga lume”, a adăugat Donald Trump, evidențiind în final că, trecând peste decesul lui Jamal, cea mai importantă este relația financiară cu Arabia Saudită

Parteneri
Ion Țiriac, internat într-un spital din Viena. Miliardarul acuză probleme de sănătate
Redactia.ro
Fără cafea sau duș dimineața. Cele 5 obiceiuri pe care dacă le aplici după ce te-ai trezit îți vor schimba restul zilei, conform Harvard
Click.ro
Boala SECRETĂ de care suferă Anca Țurcașiu. Află cum i-a schimbat viața diagnosticul primit!
Vocea.biz
Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! Incredibil!
Unica.ro
Alexia Eram l-a uitat rapid pe Mario Fresh. Cine o face fericită
EVZ.ro
Ce face Irisha, după ce relația ei de iubire cu un bărbat însurat a fost făcută publică. Artista își ține viața personală privată, dar câteva detalii au ieșit la iveală | FOTO
Spynews
Sumele vor fi virate pe carduri pe 16 octombrie! Guvernul demarează plata
Capital.ro
Acasă la Medana și Alin Oprea. Doar în filme mai vezi așa ceva Fără exagerare, imaginile din casa lor întrec orice închipuire
Avantaje
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE privind ADERAREA la Schengen. AUSTRIA a făcut ANUNȚUL
Mediaflux
Daiana de la Mireasa, sezonul 7, imagine emoționantă cu burtica de graviduță. Când urmează să nască soția lui Dani / FOTO 
Spynews.ro
De ce nu existau țărani grași acum 100 de ani. Dieta zilnică a strămoșilor noștri o să te surprindă
Realitatea.net
Unde a plecat Mario Fresh după ce a confirmat despărțirea de Alexia Eram. Alături de cine s-a fotografiat artistul
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro