Mașina de spălat este unul dintre cele mai folosite electrocasnice din orice locuință, iar întreținerea corectă a acesteia poate prelungi considerabil durata de viață a aparatului. Există însă un truc simplu, recomandat de specialiști, care protejează mașina de spălat de uzură. Metoda implică folosirea unui obiect banal din gospodărie: buretele.
De curând, trucul cu buretele a devenit viral pe rețelele sociale. Practica presupune adăugarea unui burete de duș în tamburul mașinii de spălat înainte de a începe ciclul de spălare. Rolul acestuia?
Capturarea firelor de păr care se desprind de pe haine în timpul spălării. Fie că este vorba de părul uman sau de părul lăsat de animale, acesta se fixează pe burete și nu rămâne în mașină sau pe haine.
Această metodă este extrem de utilă în special pentru persoanele care au animale de companie, dar și pentru anotimpurile în care animalele năpârlesc, precum toamna sau primăvara.
Pe lângă curățarea mai eficientă a hainelor, buretele protejează componentele interne ale mașinii de spălat, prevenind acumularea firelor de păr între angrenaje și evitând astfel posibilele defecțiuni.
Pe lângă utilizarea buretelui, există și alte trucuri pentru a-ți proteja mașina de spălat:
Înlocuiește înălbitorul chimic cu bicarbonat de sodiu pentru a proteja atât hainele, cât și mașina. Adaugă o lingură de bicarbonat peste haine înainte de spălare pentru a elimina petele dificile. Acesta are un impact redus asupra mediului și este o soluție mai economică.
Firele de păr, scamele și alte reziduuri pot înfunda filtrul mașinii. Asigură-te că îl cureți periodic pentru a evita defecțiunile.
Selectează programele de spălare în funcție de tipul de haine și de material. Acest lucru previne suprasolicitarea mașinii și menține eficiența pe termen lung.
Uzura mașinii de spălat poate apărea în timp, mai ales dacă nu este întreținută corect. Trucul cu buretele, împreună cu celelalte sfaturi menționate, te ajută să economisești bani pe reparații costisitoare, să obții haine mai curate și să contribui la protejarea mediului.
Pune în aplicare aceste sfaturi simple și bucura-te de un electrocasnic care funcționează ”ca în prima zi”!