De tigăi deteriorate se poate lovi oricine. În timp ce unii preferă să le schimbe, de la primele semne de deteriorare, alții aleg să le mai dea o șansă, recondiționându-le. Ce-i drept, poate că a doua variantă ar fi preferată de tot mai mulți dacă ar ști cum să facă asta. În acest sens îți vom dezvălui trucul cu cartofi pentru curățarea tigăilor deteriorate. Ele vor arăta ca noi și gata pentru noi porții de preparate delicioase.
Trucul cu cartofi mai are alte două ingrediente: sare și puțin ulei. Cele trei acționează pentru ca oalele și tigăile pline de petele de grăsime să arate ca noi.
Unde mai pui că o tigaie zgâriată poate afecta și sănătatea, în sensul că eliberează în timpul preparării alimentelor substanțe care cu siguranță nu sunt benefice pentru organismul uman. Și asta nu ține neapărat de materialul din care este fabricată tigaia, deoarece toate tigăile se zgârie, fie că este vorba de una de ceramică, de oțel sau de fier.
Ca să nu optezi imediat pentru varianta aruncării la gunoi a tigăii, poți încerca să o recondiționezi, apelând la trucul cu cartofi amintit mai sus. Sarea se folosește pentru a curăța murdăria abundentă de pe tigaie, fiind cunoscută ca un efcient dezinfectant și detartrant.
Dacă ai însă o tigaie care este și deteriorată pe fund, pe lângă sare, se mai folosește și un cartof. Ambele ingrediente vor face ca reziduurile să dispară, fără a compromite suprafața tigăii. Iată trucul cu cartof, explicat pe larg și cum trebuie procedat, mai exact.
După ce toate ingredientele de mai sus sunt combinate, trebuie să începi prin a lua tigaia deteriorată și a o usca cu o hârtie de bucătărie. Apoi se toarnă sarea, se ia cartoful, apoi, după ce se taie în două, se freacă cu el tigaia.
Mișcarea trebuie să fie una circulară, dispusă pe fiecare colț al vasului. În acest punct, tigaia poate fi clătită și uscată din nou. Uleiul va servi la ungerea tigăii și la crearea unei suprafețe protectoare. Se lasă să acționeze câteva ore, după care se îndepărtează fără a folosi detergent. Folosind acest truc vei prelungi durabilitatea oalelor și tigăilor din bucătărie pentru cât mai mult timp.