Un nou tratament care luptă împotriva Covid-19 a fost descoperit de cercetătorii israelieni. În ce constă acesta și câți bolnavi s-au tratat deja cu el.
Oamenii de știință din Israel susțin că au descoperit un nou tratament care luptă împotriva virusului SARS-CoV-2. Eficiența acestuia ar fi de 95%, conform specialiștilor. De asemenea, au mai afirmat că 29 din 30 de pacienți bolnavi de Covid s-au vindecat după cinci zile de la începerea acestui tratament.
Cercetătorii din întreaga lume depun eforturi mari, încă de la începutul pandemiei, pentru a găsi cel mai potrivit tratament care luptă împotriva temutului virus. Cercetătorii din Israel au anunțat că deja au găsit un tratament care dă rezultate în cazul noului coronavirus.
Noua schemă a fost deja testată pe un eșantion de 30 de persoane. Profesorul Nadir Arber, de la Spitalul Ichilov din Tel Aviv, susține că un număr de 29 de persoane s-au vindecat complet în urma tratamentului administrat. Eficiența acestuia, conform specialiștilor, ar fi de 95%.
Pacienții cărora li s-a administrat această nouă schemă anti Covid-19 au fost externați după 3-5 zile de la începerea acestuia. Doar un singur bolnav și-ar fi revenit mai târziu, dar și starea acestuia este bună, conform specialiștilor.
Tratamentul nou se numește EXO-CD24 și, conform declarațiilor profesorului Nadir Arber, nu este deloc costisitor, dar este eficient în tratarea Covid-19. Doctorul a mai spus ca tratamentul necesita administrare timp de 5 zile, iar procedura nu dureaza mai mult de câteva minute.
„Tratamentul de bazează pe exosomii pe care organismul îi eliberează din membrana celulară și îi folosește pentru comunicarea intercelulară. Îmbogățim exosomii cu proteina CD24, care joacă un rol important în reglarea sistemului imunitar”, a declarat doctorul Shiran Shapira, director al laboratorului condus de profesorul Nadir Arber.
Specialiștii implicați în această cercetare susțin că vor să continue testarea noului tratament, pe eșantioane mai mari. Ei au au cerut deja Ministerului Sănătății să extindă studiul.
De la începerea pandemiei, numeroși cercetători au căutat soluții pentru a veni cât mai repede cu un tartament care să vindece virusul. Cercetătorii din Israel au fost printre primii care au venit cu astfel de declarații. Mai multe studii au fost realizate aici. Această țară se numără printre statele care dețin unul dintre cele mai avansate sisteme de sănătate din lume.