În februarie presa occidentală prelua datele de sinteză pentru un medicament care reduce riscul decesului de COVID-19. Era vorba de un medicament pentru artrită, Roche tocilizumab, care ar reduce riscul de deces la pacienții cu COVID-19 sever. Acum, din nou, presa vorbește de un alt medicament, cu aceleași rezultate. Produsul aparține companiei GlaxoSmithKline și Vir Biotechnology, care are cam aceleași date încurajatoare.
GlaxoSmithKline și Vir Biotechnology au oprit un test cheie, în stadiul târziu, al medicamentului experimental COVID-19 pentru pacienții noi, pe fondul îngrijorării că ar putea să nu funcționeze suficient de bine.
Ultterior, într-o actualizare, din martie, cei doi parteneri declarau că după un studiu al VIR-7831, un anticorp monoclonal SARS-CoV-2 cu dublă acțiune, va opri testarea întrucât un consiliu independent de monitorizare a datelor a declarat că „analizele de sensibilitate ale datelor disponibile au ridicat îngrijorări cu privire la amploarea potențialului beneficiu. ” După oprirea testelor, în martie, zilele trecute GlaxoSmithKline și Vir Biotechnology au revenit asupra decizie.
Medicamentul produs de GlaxoSmithKline și Vir Biotechnology, cu anticorpi monoclonali a redus spitalizările sau decesul din cauza Covid-19 cu 85%. Acestea sunt noile rezultate publicate alaltăieri, date comparative cu un placebo într-un studiu clinic.
Pe baza noilor rezultate pozitive, GlaxoSmithKline și Vir Biotechnology au declarat miercuri că vor cere imediat autorităților de reglementare a sănătății din SUA și din alte țări să autorizeze terapia. Noul medicament ar fi adăugat astfel la arsenalul tratamentelor Covid-19 care ajută la menținerea persoanelor infectate în afara spitalelor.
Dacă ar fi autorizat, medicamentul ar fi al patrulea medicament anticorp disponibil în SUA după cele produse de Eli Lilly & Co. și Regeneron Pharmaceuticals Inc. Atunci președintele Donald Trump lăuda Regeneron pentru recuperarea sa, dar medicamentele au fost foarte puțin folosite.
Cele două companii au spus că un comitet independent de monitorizare a recomandat oprirea precoce a studiului. Motivul era o analiză intermediară a datelor de la 583 de subiecți din studiu. Datele arătau că medicamentul, numit VIR-7831, a fost extrem de eficient.
„Așteptăm cu nerăbdare posibilitatea de a pune VIR-7831 la dispoziția pacienților cât mai curând posibil și de a explora în continuare potențialul său în alte setări”, declară GlaxoSmithKline și Vir Biotechnology.
Cele două companii nu au dezvăluit rezultatele detaliate ale studiului, cum ar fi procentul de pacienți care au fost spitalizați sau care au murit.
Voluntarii studiului vor continua să fie monitorizați timp de 24 de săptămâni, spun oficialii. Mai multe date vor fi publicate după finalizarea studiului, au mai spus companiile. Studiul evaluează pacienții cu simptome ușoare sau moderate de Covid-19 care prezintă un risc ridicat de a dezvolta boli severe.
Aceste tratamente sunt pentru pacienții la începutul bolii care prezintă un risc crescut de spitalizare. Cu toate acestea, multe dintre dozele disponibile au rămas nefolosite din cauza provocărilor logistice pe care le prezintă medicamentele pentru spitale, precum găsirea spațiului și a personalului pentru supravegherea perfuziilor.
Aceste tratamente pot juca un rol cheie în protejarea persoanelor mai puțin receptive la vaccinuri sau care nu pot fi inoculate împotriva SARS-CoV-2. Tratamentele cu anticorpi de la Eli Lilly and Co. și Regeneron Pharmaceuticals Inc. au primit ambele autorizații de utilizare de urgență din SUA în noiembrie.
Medicamentul celor de la GlaxoSmithKline și Vir Biotechnology ar fi al treilea tratament cu anticorpi care dă rezulate. Specialiștii spun că noul medicament ar putea avea un potențial limitat de vânzări în acest an.