La cei 17 ani pe care îi are, Sabrina Voinea este deja un nume cunoscut în gimnastica românească, dar și internațională. Deși un moment nefericit, avea să intre în atenția lumii și datorită scandalului generat de jurizarea din finala pe aparate de la Jocurile Olimpice de la Paris. Dar, înainte de a fi gimnastă, este o tânără superbă, iar fanii au putut admira transformarea uluitoare a Sabrinei Voinea, în rochie mulată și pe tocuri.
Lumea gimnasticii este una dură, grea, cu extrem de multe sacrificii de-a lungul drumului, dar și cu satisfacții. Asta ne-a spus-o Nadia Comăneci, Daniela Silivaș, și celelalte mari gimnaste de excepție ale României.
Dar, toate au avut, și au ceva în comun. Toate au început de mici, și la vârsta adolescenței au devenit cunoscute, apreciate, și nu în cele din urmă frumoase domnișoare.
Este și cazul tinerei de doar 17 ani, Sabrina Voinea, astăzi un nume aflat pe buzele tuturor, odată pentru prestațiile sale, dar și pentru scandalul generat în finala pe aparate, proba sol, de la Jocurile Olimpice de la Paris.
Dar, așa cum spuneam, Sabirna Voinea, cu toate sacrificiile, munca și determinarea de a ajunge campioană, este o tânără adolescentă, cu tot ceea ce implică acest lucru, iar imaginile publicate de ea pe rețelele de socializare ne-o arată și în această postură.
Odată cu scandalul de la JO, tânăra Sabrina Voinea a intrat și mai mult în atenția internauților, iar contul ei de pe Instagram a fost invadat de cei care au decis să-i fie suport în aceste zile grele, la Paris.
Dar, în afară de instantaneele de la diferitele competiții, atrenamente, etc, fanii au putut admira și modul în care gimnasta noastră știe să se distreze, exact ca o adolcescentă.
Printre multele poze publicate, fanii au putut observa și transformarea uluitoare a Sabrinei Voinea, de la îmbrăcăimintea sport, echipamentul de gimnastică, și până la rochii de seară, rochii mulate, sau costum de baie.
Pe lângă ipostazele inedite, alături de iubitul său, Sabrina Voinea a putut fi admirată purtând o rochie mulată și pe tocuri, iar concluzia celor care au văzut pozele a fost că tânăra este superbă.
În multe din pozele publicate de ea pe Instagram, apare alături de iubitul ei, și par extrem de fericiți. În altele, apare alături de mama ei, Camelia Voinea, fostă gimnastă la rândul ei, azi și antrenoarea fiicei sale.
Din păcate, fericirea tinerei de 17 ani este umbrită în aceste zile de scandalul de la Jocurile Olimpice, iar din ultimele informații, TAS a anuțat că va da un verdict în cauzl ei, pe data de 11 august.
Tot legat de acest scandal, una din justificările oficialilor este că s-ar putea ca decizia să nu fie una faborabilă, deoarece au depus contestația după expirarea timpului.