Trageri Loto 6 din 49 speciale de Paște: Când au loc extragerile cu premii de peste 6 milioane €

Autor: Claudiu Surmei - 22.04.2019, 15:49
Trageri Loto 6 din 49 speciale de Paște

Loteria Română organizează trageri Loto speciale de Paște. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 vor fi organizate sâmbătă, 27 aprilie, două trageri: o tragere principală și o tragere suplimentară. Pentru cea de-a doua tragere, fondul de câștiguri la categoria I a fost suplimentat, astfel că valoarea totală a premiilor se ridică la peste 6 milioane de euro.

„La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 19,25 de milioane de lei (peste 4 milioane de euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2,58 de milioane de lei (peste 543.000 de euro).

La Joker, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 8,28 de milioane lei (peste 1,74 de milioane de euro), iar la categoria a II-a, la același joc, reportul este de peste 283.000 de lei (aproximativ 60.000 de euro), în  timp ce la Noroc Plus, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 28.000 de lei.

La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de aproximativ 156.000 de lei (aproximativ 33.000 de euro), iar la Super Noroc a rămas în joc un report cumulat în valoare de peste 308.000 de lei (aproximativ 65.000 de euro)”, anunță Loteria Română într-un comunicat.

Trageri Loto 6 din 49 speciale de Paște

Tragerile Loto speciale de Paște vor fi organizate sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 18:00. Fondul de căștiguri al categoriei I a fost suplimentat, după cum urmează:

  • Loto 6/49 – 200.000 de lei
  • Joker – 100.000 de lei
  • Loto 5/40 – 50.000 de lei

Loteria Română anunță că în zilele de joi, 25.04.2019 și duminică, 28.04.2019 nu se organizează trageri Loto. După tragerile Loto speciale de Paște, următoarele trageri Loto vor avea loc joi, 2 mai. De asemenea, în perioada 26 aprilie – 1 mai, casieria centrală din București, str. Poenaru Bordea, nr. 20, sector 4 (sediul central) va fi închisă.

La tragerile Loto de duminică, 21 aprilie 2019, s-au acordat 25.309 câștiguri în valoare totală de 1.371.967,98 de lei.


Citește și...